Poliţiştii băimăreni caută un piroman care a incendiat locuinţa în care se aflau soţia lui şi cei doi copii. Bărbatul, recent întors acasă din străinătate ar fi ameninţat de mai multe ori că va da foc, dar în seara trecută a trecut la fapte.
Şi-a premeditat gestul deoarece avea pregătită benzină pe care a aruncat-o pe uşa de la apartament şi pe contorul de la gaz.
După ce a dat foc acesta s-a făcut nevăzut. Doar intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca gestul bărbatului să nu se soldeze cu victime. Aceştia au stins incediul provocat, iar poliţiştii îl caută pe incendiator.
ACTUALIZARE: Bărbatul care a incendiat uşa unui apartament a fost identificat şi prins
Aseară, la ora 21.40, o femeie a sesizat poliţia că uşa apartamentului mamei sale a fost incendiată. Deplasaţi de urgenţă la faţa locului, pe bulevardul Decebal din municipiul Baia Mare, poliţiştii au constatat că soţul apelantei, cu care se află în proces de divorţ, a devenit violent şi a incendiat uşa apartamentului pe fondul unor neînţelegeri mai vechi. Incendiul a fost localizat și lichidat de către două echipaje din cadrul I.S.U. Maramureș.
Cel în cauză, un bărbat de 37 de ani domiciliat în Mireşu Mare, nu se mai afla la locul faptei, însă a fost prins la scurt timp de un echipaj mixt format din poliţişti şi jandarmi şi transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei în vederea efectuării unei expertize psihiatrice.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.
Comments 1