1 Mai 2019 a fost unul ploios pentru maramureşeni şi chiar cu zăpadă şi viscol pentru cei care s-au încumetat să urce în munţi, în Pietrosul Rodnei.
Mai mulţi băimăreni, iubitori de munte au urcat la peste 2.000 de metri altitudine, pe Vârful Gârgălău, acolo unde zăpada şi viscolul au fost la ele acasă. Doar câte o brânduşă mai curajoasă îşi iţea capul din nămeţii împrăştiaţi de viscol.
Borşenii spun că nu este chiar o noutate pentru ei să aibă zăpadă în luna mai şi ştiau de omătul de pe munte.
„În oraş a plouat de dimineaţă de la prima oră şi au fost doar 7 grade, semn că pe munte a nins. La fel a fost şi în Pasul Prislop, o ceaţă densă şi frig”, a precizat Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.
Maramureşul nu a fost singurul judeţ în care a nins de 1 mai 2019. Şi în Cluj ţi Alba au fost înregistrate nisnori la altitudini mari.
Video: Radu Rosca/Facebook