Conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate şi conducerea fără permis rămân cele mai frecvente infracţiuni comise la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În acest weekend polițiștii din județului nostru au identificat 10 persoane care au săvârșit acest gen de infracțiuni.
În cazul a şapte conducători s-au întocmit dosare penale pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu alcoolemie peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Patru dintre aceştia au provocat accidente rutiere soldate cu pagube materiale, iar un altul a provocat un accident cu victime.
Cea mai mare alcoolemie a fost înregistrată în cazul unui șofer în vârstă de 44 de ani, care a fost implicat într-un accident rutier, pe raza localității Rona de Sus. Conducătorul auto, care a menționat faptul că a consumat două beri, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost însoțit la Spitalul din Sighetu Marmației în vederea recoltării probelor biologice de sânge.
Un alt șofer, care nu a oprit la semnalele polițiștilor din Târgu Lăpuș, a fost urmărit, prins și legitimat. Este vorba despre un tânăr de 19 ani, care a fost testat cu aparatul etilotest, concentraţia indicată fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şi acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea a două mostre biologice de sânge.
De asemenea, polițiștii au mai depistat trei bărbați care au codus autovehicule pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Unul dintre aceștia nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de către polițiștii din Recea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea sa pe strada Gării din Săsar. Din cauza vitezei, conducătorul auto urmărit a pierdut controlul autovehiculului, a ieșit de pe partea carosabilă și s-a oprit în șanțul din dreapta drumului.
La volanul autovehiculului a fost identificat un tânăr de 25 de ani din Satu Mare, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În toate cazurile s-au întocmit dosare penale și se continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale.