Dacă echipa feminină de handbal CS Minaur are o evoluţie peste aşteptări în Liga Florilor (locul 3 după 15 etape), gruparea masculină este în cădere liberă, la început de an 2019 a suferit deja patru înfrângeri consecutive şi a ajuns în afara zonei play-off.
Trebuie menţionat faptul că managerul echipei de fete este Daniel Kotecz, în timp ce secţia masculină este condusă de Ionuţ Marta, directorul CS Minaur.
În afara problemelor din teren, formaţia masculină se confruntă şi cu alte deficienţe majore, despre care conducerea evită să vorbească. Se fac că nu văd nimic şi cei din Primăria Baia Mare, cei care ar trebui să supravegheze şi chiar să controleze activitatea clubului. Pe bună dreptate suporterii echipei sunt extrem de revoltaţi, nu numai din cauza neinspiraţiei antrenorului , dar şi pentru că, zi de zi, se scurg informaţii (în special pe reţelele social media) care pătează cu noroi imaginea brandului Minaur administrat de Ionuţ Marta. Din acest motiv, ne permitem să-i adresăm domnului director şi domnului primar 10 întrebări:
1. De ce s-au ascuns problemele medicale ale jucătorilor dinaintea meciului cu Dunărea Călăraşi (suspiciune de toxiinfecţie alimentară la mai mulţi jucători, unii chiar spitalizaţi, care au necesitat perfuzii)?
2. La ce restaurant servesc masa jucătorii echipei de handbal masculin?
3. De ce la finalul anului trecut directorul executiv al clubului Ionuţ Marta a decis să nu mai fie facturate de către club prestaţiile cu servirea mesei ci de către jucători?
4. Consiliul de administraţie al clubului Minaur (din care fac parte Adi Popovici, Vasile Viman, Cornel Negruţ şi Răducu Pop) a fost de acord cu schimbarea clauzelor din contractele jucatorilor şi care a fost procedura de atribuire a serviciilor respective?
5. Este adevărat că Familia Marta administrează o firmă de impresariat sportiv care reprezintă jucători şi jucătoare de la CS Minaur?
6. Există angajaţi ai Clubului Minaur care lucrează „mascat” pentru firmele sau afacerile Familiei Marta şi care sunt aceştia?
7. Este adevărat că domnul Ionuţ Marta a dat în folosinţă în mare secret (bineînţeles, fără acte) suprafaţa de joc Gerflor aparţinând HCM Baia Mare (folosită la meciurile din Liga Campionilor) unor grupări sportive din ţară fără ca aceasta să fie în proprietarea clubului Minaur şi nici a Clubului Marta ?
8. Este adevărat că la ultimul control efectuat la clubul CS Minaur, cu ocazia auditului public intern, s-au constatat „abateri” de la normele financiare legale cu privire la utilizarea fondurilor publice?
9. Câţi sponsori privaţi are CS Minaur şi care este suma maximă pe care a încasat-o cu titlu de sponsorizare clubul de la o societate privată în anul 2018?
10. Este adevărat că CS Minaur are datorii consistente către sportivi, antrenori, furnizori de servicii şi ANAF?
Aşteptăm cu interes răspunsurile la aceste întrebari. Dacă domnul director Ionuţ Marta sau primarul Municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş vor refuza, atunci ne vom permite şi vom raspunde noi şi răspunsurile date de noi s-ar putea să nu le placă. „Baia Mare, Capitala handbalului românesc”.
De data aceasta îmi place articolul. Anul trecut ați atacat clubul când eram furați de arbitri (vezi meciul cu Poli din Cupă) și când Marta a aruncat cu geaca în nesimtitule de Dan Dumitru (Bine a făcut Ionuț, am fost batjocoriti).
Acum revenim la zi. Sunt probleme la club, asta e clar. Echipa nu mai joacă nimic, avem 4 înfrângeri la rând și evoluăm penibil. Se aude că antrenamentele se fac neprofesionist, jucătorii vin la sală parcă ar fi in concediu si handbalul este doar un hobby după program pt.ei.
INADMISIBIL cum ne prezentăm de câteva etape și cred că primul pas ce trebuie făcut este DEMITEREA LUI RAUL FOTONEA. Apoi, pasul 2, curățenia printre jucători iar la finalul sezonului, DEMISIA LUI IONUȚ MARTA!