Purtatorul de cuvant al institutiei, Pavel Filip, a precizat ca anul acesta 4.558 de elevi vor finaliza clasa a XII-a si a XIII-a. Numarul dosarelor depuse pentru bacalaureat s-a oprit la 4.159, printre candidati numarandu-se insa si numerosi absolventi din anii anteriori, care au picat initial examenul si care vor sa isi incerce din nou sansele.
Specialistii din ISJ sunt de parere ca renuntarea la bacalaureat vine pe de-o parte din cauza panicii unor elevi ca nu vor face fata examenelor, iar pe de alta din faptul ca tot mai multi tineri sunt nevoiti sa aleaga munca in locul continuarii studiilor.
Pavel Filip a subliniat ca anul acesta persoanele care dau pentru a treia oara examenul de bac trebuie sa scoata bani din buzunar. Suma nu e foarte mare – 190 de lei pentru toate cele sase probe (opt pentru cei care au de sustinut examene si la limba materna).
Tinerii care au absolvit dupa 2003 si care reiau bacalaureatul au sansa sa le fie recunoscute probele pe care le-au trecut anterior. Exceptie fac cei care au fost prinsi copiind la examene pentru ca in cazul acestora intregul examen le este anulat.
In Maramures vor exista anul acesta 12 centre de examinare si trei centre zonale de evaluare. Toate lucrarile vor fi corectate in Baia Mare. Absolventii claselor a XII-a si a XIII-a vor termina scoala pe 15 iunie, urmand ca pana pe 5 iulie sa fie in focurile examenelor.
CALENDARUL EXAMENELOR DE BACALAUREAT 2007
Prima sesiune:
25-26 iunie – limba si literatura romana – proba orala
26-27 iunie – limba si literatura materna – proba orala
27-28 iunie – limba si literatura moderna – proba orala
29 iunie – limba si literatura romana – proba scrisa
2 iulie – limba si literatura materna – proba scrisa
3 iulie – proba obligatorie a profilului – proba scrisa
4 iulie – o proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare
specializarii – proba scrisa sau practica
5 iulie – o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte
arii curriculare – proba scrisa sau practica
***
7 iulie – afisarea rezultatelor (pana la ora 16) si depunerea
contestatiilor (orele 16 – 20)
8-9 iulie – rezolvarea contestatiilor
10 iulie – afisarea rezultatelor finale
A doua sesiune:
16 – 20 iulie – inscrierea candidatilor
20 august – limba si literatura romana – proba orala
21 august – limba si literatura materna – proba orala
22 august – limba si literatura moderna – proba orala
23 august – limba si literatura romana – proba scrisa
24 august – limba si literatura materna – proba scrisa
27 august – proba obligatorie a profilului – proba scrisa
28 august – o proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare
specializarii – proba scrisa sau practica
29 august – o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte
arii curriculare – proba scrisa sau practica
***
31 august – afisarea rezultatelor (pana la orele 16) si depunerea
contestatiilor (orele 16 – 20)
1-2 septembrie – rezolvarea contestatiilor
3 septembrie – afisarea rezultatelor finale
Sursa: Larisa Tivadar