Banca Nationala a Romaniei (BNR) va pune in circulatie, de la 1 decembrie, o noua bancnota cu valoarea nominala de 10 lei, care pastreaza caracteristicile grafice ale cupiurilor aflate in circulatie, dar este reproiectata din punct de vedere al elementelor de siguranta.
Noua bancnota de 10 lei, reproiectata, va avea aceleasi caracteristici cu actuala bancnota de 10 lei din emisiunea 2005, respectiv aceleasi dimensiuni, aceeasi culoare predominanta, aceleasi elemente grafice.
Singurele deosebiri apar in ceea ce priveste elementele de siguranta si constau in faptul ca s-a renuntat la imprimarea in relief de pe ambele fete ale bancnotei si, implicit, la imaginea latenta ce continea initialele „BNR” de pe aversul bancnotei, fiind utilizata doar tehnica de imprimare plana si, in plus, a fost restilizata fereastra transparenta, astfel ca in locul valorii nominale 10, au fost imprimate doua pensule aurii, vizibile pe ambele parti ale bancnotei.
Celelalte elemente de siguranta destinate expres publicului (filigranul, elementul auriu, banda iridescenta, elementul de suprapunere avers – revers, firul de siguranta) se mentin neschimbate.
Noile bancnote de 10 lei, reproiectate, emisiunea 2008, vor circula in paralel cu cele din emisiunea 2005, care vor fi retrase de pe piata, treptat, pe masura ce se uzeaza si devin improprii circulatiei.
BNR a informat ca reproiectarea bancnotelor reprezinta o practica a bancilor centrale si se realizeaza periodic, ca urmare a rezultatelor constatate asupra modului de comportare a acestora in circulatie si a incidentei contrafacerilor.
Sursa: I.O.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult