Un moment din istoria neamului, “Marea Unire”, a fost marcat de elevii Şcolii Gimnaziale “Vasile Alecsandri” Baia Mare, în cadrul proiectului educațional “Istorie și identitate la 100 de ani de la Marea Unire”, în parteneriat cu Muzeul de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
Elevii claselor a V-a B și a VI-a B, coordonați de profesoare Griga Monica și Stănescu Manuela, au realizat o scurtă prezentare a actului de la 1 Decembrie 1918 și a personalităților maramureșene care au luat parte la acest eveniment de importantă majoră din istoria noastră. Această prezentare a fost urmată de o scurtă scenetă cu titlul “Am fost și eu la Albă Iulia și am văzut Unirea cea Mare”, având în fundal expoziția realizată în cadrul acestui proiect.
Elevii claselor a VII-a A și a VIII-a C, coordonați de doamna profesoară Cordea Corina, au adus istoria în prezent prin intermediul a două scenete cu tema contemporană, cu referire la modul în care sărbătoresc românii, din sate și orașe, Marea Unire. Această activitate a fost urmată de o masă bogată, cu bucate tradiționale românești, aduse și degustate de elevii participant la proiect.