Principalele preocupări ale deputatului liberal de Maramureş, dr. Viorica Cherecheş, rămân sănătatea şi educaţia tinerei generaţii. În acest scop, parlamentarul a iniţiat proiectul „100 de minute de Educaţie şi Sănătate” în care a implicat copiii din cartierul băimărean Ferneziu, elevi ai Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu”.
„Sănătatea şi educaţia tinerei generaţii sunt două dintre preocupările mele majore. Am găsit la Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu un colectiv minunat de profesori, dar şi elevi receptivi, dornici să înveţe în ciuda condiţiilor modeste pe care mulţi dintre ei le au acasă. Învăţându-i pe ei, transmitem şi acasă câteva dintre noţiuni şi sfaturi pentru sănătate. A fost o experienţă inedită să vorbesc cu aceşti copii deosebiţi”, a spus dr. Viorica Cherecheş.
În cadrul proiectului care a fost lansat săptămâna trecută, copiii au discutat cu medicul despre problemele de igienă, dar şi despre probleme specifice adolescenţei.
„La fiecare început de an școlar, copiii trec printr-o evaluare a stării de sănătate, dar ulterior supravegherea sănătăţii lor lasă de dorit. Problemele lor de sănătate ar trebui să fie prioritare atât pentru educatori cât şi pentru părinţi. Încă de la prima întâlnire mi-au pus multe întrebări legate de sănătate şi igienă şi chiar mi-au propus teme de discuţie pentru viitor”, a mai spus medicul.
Şcoala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” nu a fost aleasă întâmplător de către deputat pentru desfăşurarea proiectului. Multe dintre familiile din cartierul Ferneziu au condiţii modeste, iar educaţia primită de copiii în cadrul întâlnirilor cu medicul ar avea un rol benefic în comunitate.
“Am întâlnit elevi cu mai mulţi fraţi în şcoală, iar primele noţiuni despre sănătate din acest proiect sunt convinsă că au ajuns la fiecare dintre ei, în familie. Copiii vor spune acasă ce au învăţat şi sunt sigură că ce le-am povestit va rămâne ca o primă lecţie despre sănătate”, a explicat dr. Viorica Cherecheş.
20 Martie, Ziua Mondială a Igienei Orale, prima acţiune din cadrul celor “100 de minute de Educaţie şi Sănătate”, o zi specială în care copiii au primit periuţe şi pastă de dinţi, un semn pentru sănătate.
Proiectul pe teme de sănătate, lansat în urmă cu doar câteva zile, se va desfăşura până în luna iunie, la finalul anului şcolar şi va cuprinde întâlniri cu copiii de la Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu, care au ca scop să prevină bolile decât să cheltuim sume însemnate pentru diferite tratamente.
“Să le dăm importanţă lucrurilor mărunte, dar totuşi relevante pe termen lung. Strategia Ministerului Sănătăţii ar trebui să aibă prioritate Programul de Naţional de Prevenire şi Educaţie pentru Sănătate, să fie aplicat în fiecare şcoală, în fiecare comunitate. Este mai important să previi decât să tratezi!”, a concluzionat deputat dr. Viorica Cherecheş, membru în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor.