Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, în trei autoturisme, 11 cetăţeni afgani, care se îndreptau spre graniţa cu Ungaria, cu intenția de a trecere ilegal frontiera și de a ajunge în Germania.
În data de 01.03.2021, în jurul orei 23.20, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare împreună cu colegii de la Sectorul Poliției de Frontieră Petea și în cooperare cu reprezentanți ai Biroului Județean Poliție Transporturi Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii migrației ilegale în zona de competență.
Poliţiştii au oprit pentru control, pe direcţia localităţii Peleș, județul Satu Mare, la aproximativ 50 de metri fața de linia de frontiera cu Ungaria, trei autoturisme conduse de către trei cetățeni români.
În interiorul mijloacelor de transport au fost descoperite 11 persoane de origine asiatică, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că cei 11 cetățeni străini sunt afgani, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani. Toate persoanele erau solicitante de azil în România și intenționau să ajungă în Germania.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând la ca finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.