Peste 118 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi mai mult de 2,6 milioane de decese asociate au fost înregistrate în lume, în decurs de un an, de când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemie.
Joi se împlineşte un an de când OMS, după mai multe întruniri, a anunţat că epidemia de Covid-19 poate fi caracterizată ca pandemie.
Pe 11 martie 2020, de la descoperirea coronavirusului în Wuhan (China), la finalul lui 2019, peste 118.000 de oameni din 114 ţări fuseseră infectaţi. Numărul deceselor la nivel mondial depăşise atunci 4.200.
În prezent, la nivel mondial, puţin peste 118 milioane de persoane au fost infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost înregistrate mai mult de 2,61 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.
SUA este cea mai afectată naţiune din lume, cu peste 29,1 milioane de contaminări şi 529.203 decese asociate. Îi urmează India, cu 11,26 milioane de cazuri şi 158.063 de decese asociate.
Brazilia a înregistrat, în premieră, peste 2.000 de decese zilnice asociate Covid-19, iar rata infecţiilor cu SARS-CoV-2 este în creştere, fapt pus de experţi pe seama noilor variante ale coronavirusului.
Ţara sud-americană este a doua cea mai afectată din lume, din punct de vedere al bilanţului deceselor, cu 270.656. Numărul înregistrat miercuri a fost de 2.286. În aceeaşi zi au fost înregistrate şi 79.876 de contaminări noi.
Opoziţia, experţii sanitari şi o bună parte din populaţie îl învinuiesc pe preşedintele Jair Bolsonaro care a minimalizat continuu riscul prezentat de Covid-19. Între altele, săptămâna aceasta, el le-a transmis oamenilor să „nu se mai plângă”.
În total, Brazilia a înregistrat puţin peste 11,2 milioane de contaminări.
Sistemul sanitar în majoritatea marilor oraşe braziliene se află sub o mare presiune. Cele mai multe spitale sunt aproape de colaps.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a spus că situaţia din Brazilia este „foarte îngrijorătoare”.
Rusia a înregistrat 4,3 milioane de cazuri şi 88.773 de decese asociate.
Mexicul este ţara cu una dintre cele mai mari rate de deces asociate Covid-19. Aici au fost înregistrate 2,14 milioane de cazuri şi 192.491 de decese.
Cât priveşte Europa, Regatul Unit este ţara cea mai afectată, cu 4,24 de milioane de cazuri şi 125.222 de decese asociate. Îi urmează Franţa, Spania, Italia şi Germania.