Vineri, 25 octombrie, a avut loc cea de-a XXVI-a ediție a ”Topului Firmelor Maramureșene”, inițiativă prin care se premiază anual performanțele agenților economici din județ. Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc la Centrul de Instruire si Marketing ”Gheorghe Marcaș” al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.
În cadrul evenimentului au fost premiate 127 de companii, grupate pe clase de mărime și domenii de activitate, care și-au adus aportul la dezvoltarea economică și durabilă a județului și la creșterea indicatorului de calitate a vieții pentru maramureșeni. Companiile câștigătoare însumează o cifră de afaceri de aproximativ 6 miliarde de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din cifra de afaceri înregistrată la nivelul județului Maramureș. Metodologia după care a fost premiată excelența în mediul de afaceri are la bază performanțele economico-financiare anuale ale companiilor și este unitară la nivel naţional, fiind elaborată de Camerele de Comerț si Industrie din România.
Cuvântul de deschidere a evenimentului i-a revenit președintelui Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin-Nicolae Tuș. Acesta a arătat că instituția camerală continuă tradiția celor 25 de ani în care a evidențiat și promovat firmele care aduc plus valoare județului Maramureș. „În semn de apreciere și respect față de performanțele economice înregistrate la nivelul județului Maramureș, instituția camerală rămâne aproape de mediul de afaceri prin organizarea acestui eveniment care celebrează excelența și rezultatele economice remarcabile, ale principalelor companii ce formează motorul economiei locale”.
Totodată, acesta a subliniat faptul că mediul economic al județului se află în plină ascensiune, tot mai mulți agenți economici fiind adăugați anual pe lista companiilor maramureșene de succes. „Datele aferente situațiilor financiare anuale, depuse la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș au definit pentru ediția din acest an a Topului Firmelor Maramureșene un clasament cu un potențial competitiv mai generos. Această situație se datorează numărului mai mare de companii înscrise în competiția noastră, comparativ cu edițiile trecute. Statistica datelor indică o influență pozitivă, care relevă idei de afaceri profitabile și continuitatea unor performanțe economice înregistrate de companiile maramureșene.”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin Tuș.
În cadrul evenimentului au mai adresat cuvinte de felicitări reprezentanților mediului economic maramureșean prefectul județului – Vasile Moldovan, viceprimarul Băii Mari – Noemi Vida, dar și președintele Consiliului Județean – Gabriel-Valer Zetea. Șeful administrației județene a lăudat buna colaborare dintre autoritățile publice locale și mediul de afaceri din județ.
Gabriel Zetea, președinte CJ Maramureș: ”Voi milita mereu ca mediul de afaceri să primească sprijin din partea statului român”
„Sunteți forța motrice principală care schimbă județul Maramureș în bine. Au fost ani buni pentru antreprenoriatul maramureșean, au existat condiții economice care au favorizat economia locală și mă bucur că am reușit să avem un parteneriat și o colaborare excepțională între Consiliul Județean Maramureș, ca reprezentant al administrației publice locale și Camera de Comerț și Industrie Maramureș. Am reușit să implementăm numeroase proiecte comune, care au relevat cum trebuie să arate o colaborare de succes între autoritățile publice locale și reprezentanții mediului de afaceri privat”.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a mai arătat că eforturile de a menține tendința ascendentă a economiei județului trebuie să continue și că va milita mereu pentru ca mediul de afaceri să primească sprijin din partea statului român. „Urmează ca, împreună cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș să începem elaborarea strategiei de dezvoltare a județului Maramureș pentru exercițiul financiar 2020 – 2027 al Uniunii Europene. Este extrem de important să fim pregătiți pentru accesarea de noi fonduri europene și pentru a avea din nou posibilități de dezvoltare a ideilor de afaceri ale antreprenorilor maramureșeni. Ultimii ani au fost benefici pentru economia Maramureșului, mulți dintre antreprenorii maramureșeni fiind sprijiniți să își dezvolte din ce în ce mai mult afacerile. Politica fiscală mai prietenoasă cu mediul de afaceri și investițiile mari făcute de Guvernul României în Maramureș, în ultimii ani de zile, au permis dezvoltarea pe orizontală a tuturor afacerilor. Consider că, în continuare, statul trebuie să rămână principalul investitor în economie”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Manifestările dedicate acestei ediții a Topului Firmelor Maramureșene au fost închise prin Balul Excelenței în Afaceri.
Fara muncitori, tehnicieni si ingineri adunatura aia de acolo nu are nici o valoare . La o adica acestia pot sa lucreze pe cont propriu si sa-i lase pe patroni sa munceasca pentru ei .