Centralizarea rezultatelor înregistrate la Evaluarea Naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, înainte de contestaţii, sesiunea 2019. 13 elevi din județul Maramureș au încheiat examenul cu media generală 10.
La nivel național dintre cei 146.105 candidaţi prezenți, 106.838 de candidați au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, privind statistica. Dintre acești candidași, 429 au încheiat examenul cu media generală 10. Rata de participare a fost de 94,2%.
Contestaţiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 14:00–20:00, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 29 iunie. Rezultatele finale vor fi publicate atât la avizierul unităților de învățământ, cât și online, pe site-ul: evaluare.edu.ro.
După finalizarea contestațiilor, urmează să fie afișată media generală de admitere.