Departamentul pentru Protecție Civilă din Italia a anunțat, astăzi, că 133 de oameni au murit în 24 de ore, pe teritoriul țării, din cauza epidemiei de coronavirus.
Astfel, numărul total al persoanelor care și-au pierdut viața după ce s-au infectat cu coronavirus a ajuns la 366, au anunțat oficialii italieni.
De asemenea, numărul celor infectați a crescut cu 25% în ultimele 24 de ore, de la 5.883 la 7.375.
Noul bilanț vine în contextul în care peste 16 milioane de oameni, aflați în nordul Italiei, au intrat în carantină, după ce Guvernul a emis un decret prin care a închis regiunea Lombardia, dar și alte 14 provincii din nord.
Potrivit decretului, oamenii au nevoie de un permis special pentru a călători.
Mai mult, seara trecută, înainte ca decretul să intre în vigoare, zeci de mii de oameni și-au părăsit locuințele și au călătorit către zone din sudul țării pentru a scăpa de carantina forțată.
Italia rămâne în continuare ţara europeană cu cele mai multe cazuri de infecţie cu coronavirus.
De asemenea, la nivel mondial, Italia este, începând de duminicăi, a doua cea mai afectată ţară din lume, după China.