Până astăzi, 25 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași). De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 144 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Până la această oră, 13 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au decedat.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Menționăm că aceste cifre referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu privire la situația din municipiul București, pentru care vom comunica în cel mai scurt timp posibil.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.391 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 9.359 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, care prezintă urgențe medicale, vor apela numărul unic de urgență 112, pentru a fi preluate de serviciile de ambulanță.