La Timișoara începea în ziua de 16 decembrie 1989 Revoluția anticomunistă.
Sute de oameni s-au adunat în seara zilei de 15 decembrie în fața casei pastorului Laszlo Tokes, care urma să fie evacuat deoarece criticase regimul comunist.
Ce a fost atunci
Piaţa Maria a fost ocupată de câteva sute de persoane, care scandează „Libertate”, „Dreptate” şi care cântă „Deşteaptă-te, române!”.
Coloanele de manifestanţi s-au îndreptat ulterior spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român.
Imediat au fost mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, iar manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă și gaze lacrimogene.
Au loc ciocniri violente între demonstranți și forțele statului și se operează deja arestări.
După-amiaza au fost oprite tramvaiele în Piața Maria și s-a strigat „Jos cu Ceauşescu!”.
Ce este astăzi
Ziua în care s-a aprins flacăra Revoluţiei la Timişoara va fi marcată, vineri, 16 decembrie de la ora 11:00 prin tradiţionala şedinţă festivă a Consiliului Local.
În prezenţa asociaţiilor de revoluţionari vor fi rememorate evenimentele din decembrie ’89 şi se va ţine un moment de reculegere în cinstea eroilor martiri.
Seara, de la ora 18:00, pornind din Piaţa Maria, vor avea loc marşuri pe traseul Revoluţiei.
La ora 20:00, în Piaţa Victoriei, vor fi aprinse candelele nemuririi sub forma unei cruci uriaşe, iar la miezul nopţii la Biserica Martirilor se va săvârşi Sfânta Liturghie cu priveghere, pentru că sâmbătă, 17 decembrie, va fi zi de doliu.