Calendar ortodox – Sf. Iosif din Nazaret, Sf. Prooroc Agheu, Mucenic Marin, Sf. Teofana imparateasa
Calendar greco-catolic – Sf. Sf. Prooroc Agheu
Calendar romano-catolic – Sf. Adelaida
Sfântul Proroc Agheu este pomenit în calendarul creştin ortodox la 16 decembrie.
Sfântul Agheu era din seminţia lui Levi şi s-a născut în Babilon, în vremea robiei. S-a întors la Ierusalim când era încă tânăr şi, împreună cu iudeii conduşi de Zorobabel şi de arhiereul Iosua, a susţinut ideea refacerii templului distrus de chaldei.
A prorocit cu 470 de ani mai înainte de întruparea Domnului Hristos.
În cartea sa, care face parte alături de scrierile celorlalţi profeţi din Vechiul Testament, se face cunoscut cuvântul Lui Dumnezeu privind lipsa de interes a poporului pentru refacerea Templului: „V-aţi aşteptat la mult, dar iată că aveţi puţin. Aţi strâns mult, dar Eu am risipit truda voastră! Pentru ce?, zice Domnul Savaot. Din pricina templului Meu care stă dărâmat, iar voi zoriţi cu lucrul, fiecare pentru casa lui! Pentru aceasta cerul se va încuia, nu vă va da rouă şi pământul roadele sale. Şi am chemat seceta pe pământ şi pe munţi, peste grâu, peste vin şi peste orice rodeşte pământul; peste oameni şi peste dobitoace şi peste toată strădania palmelor voastre”.
Sfântul Agheu a fost unul dintre ultimii proroci ai Vechiului Testament, anunţând profetic că, deşi lipsit de bogăţia şi de frumuseţea primului templu (cel zidit de Solomon), slava celui de-al doilea templu din Ierusalim va fi chiar mai mare, căci prin porţile sale avea să intre Mesia cel făgăduit.
A mai prorocit despre slava Bisericii, despre chemarea neamurilor la mântuire şi despre a doua venire a Domnului.
Astăzi este pomenită şi Sfânta Teofana împărăteasa. A fost prima soţie a împăratului Leon al VI-lea Înţeleptul (886-911), cu care s-a căsătorit când era numai prinţ moştenitor.
Sfânta Teofana s-a născut într-o familie de mari demnitari din Constantinopol. După ce Leon a ajuns împărat, împărăteasa Teofana n-a încetat să se îngrijească de mântuirea sufletului. Se ruga, postea, purta pe sub hainele împărăteşti haine aspre pentru nevoinţă, dăruia milostenie celor săraci, se îngrijea de slugi ca de fraţii săi şi din gura ei nu ieşea minciună sau ocară.
Ducea o viaţă atât de aspră încât s-a îmbolnăvit de o mare boală trupească şi aşa a plecat din această viaţă de tânără.