Respectând tradiția fiecărui final de an, Consiliul Județean Maramureș va premia și în 2019 sportivii de elită ai județului, acordând pentru performanțele acestora, dar și pentru munca depusă de antrenori, suma totală de 200.000 de lei. Proiectul de hotărâre și sumele care vor fi acordate au fost discutate în cadrul Comisiei pentru Turism, Tineret și Sport, al cărei președinte este consilierul județean Liliana Moga.
În cadrul ședinței extraordinare a CJ, desfășurată joi, 12 decembrie 2019, cu începere de la ora 13.00, plenul a aprobat proiectul de hotărâre privind recompensarea elitelor sportului maramureșean. Prin premierea performerilor, reprezentanții Consiliului Județean doresc să mulțumească tuturor sportivilor, dar și antrenorilor care i-au pregătit, pentru faptul că au dus numele Maramureșului în competițiile cele mai importante la nivel național și internațional.
”Vom premia performanța în domeniul sportului și vom recompensa elitele județului la fel cum facem în fiecare an, arătându-ne mulțumirea față de cei care reprezintă Maramureșul în forurile sportive cele mai înalte. Susținem sportul pe parcursul întregului an și finanțăm cluburile sportive, iar la finalul fiecărui an, ne bucurăm de faptul că putem să recompensăm performanțele sportivilor noștri și să ne arătam recunoștința față de antrenorii care i-au pregătit. Dacă în anul 2016, Consiliul Județean Maramureș a alocat 50.000 de lei pentru premierea sportivilor, în anul 2019 suma este de patru ori mai mare, respectiv am aprobat, în ședința plenului, să acordăm premii în valoarea de 200.000 de lei. Și deși suntem conștienți de faptul că aceste sume nu exprimă valoarea reală a sportivilor, an de an, Consiliul Județean face acest efort financiar care sperăm să fie dus mai departe de cei care vin în urma noastră. Noi, cei care facem parte din acest Consiliu Județean, ne-am dovedit a fi cu adevărat un partener onest al sportivilor din Maramureș, atât al celor care au excelat în diverse ramuri ale sportului, cât și al celor care se află încă la început de drum”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.