Gheorghe Achim a parasit azi, 21 iulie, cabinetul de subprefect pe care l-a ocupat in ultimii patru ani, nu inainte de a face pachete cu lucrurile din birou si de a organiza o conferinta de presa, ultima in calitate de subprefect. Fostul subprefect a fost demis la sfarsitul saptamanii trecute, iar in locul sau a fost numit Pamfil Bercean, care va fi instalat oficial in functie in cursul zilei de maine, 22 iulie, in prezenta secretarului de stat Victor Paul Dobre. Fostul subprefect s-a tinut tare la plecare si s-a incapatanat sa nu verse nicio lacrima, desi regretul despartirii de Palatul Administrativ s-a putut citi pe chipul sau. Totusi, el se mai amageste cu ideea ca a fost printre ”ultimii mohicani” ai PD ramas in functie atata vreme dupa destramarea Aliantei D.A.
Gheorghe Achim si-a facut bilantul activitatii in cei aproape patru ani cat a fost subprefect, aratand ca, in opinia sa, marea realizare a mandatului sau o reprezinta deschiderea noului sediu al serviciilor de pasapoarte, respectiv inmatriculari auto si permise auto de pe strada Scolii din Baia Mare. De asemenea, el a aratat ca un alt succes al sau a fost atragerea unui investitor american la Dumbravita, unde urmeaza sa se construiasca o fabrica de fuselaje de avioane. Lucrurile acestea conteaza mai putin cand in discutile sunt si interesele politice, despre care spune ca au stat in spatele schimbarii sale.
Fostul subprefect a apreciat ca si-a facut treaba cum se cuvine, el precizand ca a primit felicitari in repetate randuri, felicitari adresandu-i inclusiv secretarul de stat in Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA), Victor Paul Dobre. Gheorghe Achim chiar a facut o gluma pe seama sa, sugerand ca a fost destituit de doua ori din functia de subprefect si de fiecare data la scurt timp dupa ce a participat la dezvelirea unor statui. In acelasi ton, s-ar putea sugera ca sefii directi ai lui Achim au avut grija ca acesta sa nu incremeneasca in administratia publica. Totusi, el nu va parasi omplet sistemul, pentru ca va ramane pe postul de inspector guvernamental. Acesta nu se stie deocamdata nici unde si nici ce sarcini va avea.
“Este interesant faptul ca ministrul secretar de stat Dobre a apreciat de mai multe ori activitatea mea, dar culmea, maine vine sa ma schimbe din functie. Sper, totusi ca, din noua functie, sa atrag si mai multi investitori in Maramures. Nu stiu daca este doar o intamplare, dar in 1996 am fost determinat sa-mi dau demisia din functia de subprefect dupa o participare la dezvelirea unui monument al eroilor in satul Mesteacan. Dupa 12 ani, iata ca sunt inlocuit din functie dupa ce am participat la dezvelirea grupului statuar Bogdan Voda“, a mentionat fostul subprefect Achim, care a mai fost subprefect si in perioada aprilie 1993-septembrie 1996, cand facea parte din PUNR. Victor Paul Dobre si Gheorghe Achim (c) Foto eMM.ro
Gheorghe Achim a mai spus, in loc de ”la revedere”, ca are si neimpliniri, printre ele insirand faptul ca nu a reusit sa mute piata auto de langa targul de animale din Baia Mare si sa incheie actiunea de verificare a scolilor de soferi din Maramures. De asemenea, el a mai pomenit la capitolul esecuri si ratarea a doua afaceri, una la Somcuta Mare si alta la Copalnic, pe care intentionau sa le deruleze in judet cativa investitori straini.
Gheorghe Achim a declarat ca joi, 24 iulie, va merge la guvern cu dosarul profesional si cartea de munca ca sa afle ce sarcini i se vor trasa. El a aratat ca nu va refuza postul de inspector guvernamental si crede ca va primi atributii de control in judetele limitrofe Maramuresului.
CITESTE SI:
Sursa: Meda Muntean