Data de 23 august are sensuri diferite pentru români, pentru unii reprezentând ziua în care Regele Mihai a reuşit scoaterea ţării dintr-o alianţă dezavantajoasă, alţii o consideră ziua în care România a trădat o alianţă cu care intrase în război şi pentru 40 de ani aceasta a fost Ziua Naţională.
Ziua care în istoria României păstrează sensuri contradictorii, 23 august 1944, a fost subiectul unor rescrieri repetate a sensurilor în funcţie de intenţiile de moment ale celor ce intenţionau să folosească evenimentul în scopuri politice.
Regele Mihai I a povestit cum au decurs evenimentele care au marcat ieşirea României din alianţa cu Germania nazistă într-un interviu acordat lui Vartan Arachelian şi filmat de cameramanii Gheorghe Marian şi Nicolae Niţă-Ochi în anul 1990, pentru Televiziunea Română.
Video aici: https://www.youtube.com/watch?v=SSw-KQBqpeQ
„Trebuie să ne întoarcem la începutul lui ’43. De altfel despre începutul războiului n-am fost informat de Mareşal. Mama mea a aflat despre asta de la postul de radio BBC. Ţara Românească şi cu mine şi cu partidele politice erau perfect de acord să ne luăm Basarabia, dar în nici un caz să mergem mai departe. Şi am terminat la Stalingrad cu o mulţime de oameni pierduţi. Un dezastru. În decursul acestor ani am avut discuţii cu partidele lui Maniu şi Brătianu ca să vedem cum putem ieşi din război în condiţiile cele mai onorabile. Şi aşa s-au dus tratativele în ţară – apoi la Cairo şi Ankara – să se discute cu Aliaţii, adică cu americanii şi englezii, în ce condiţii şi cum s-ar putea face această ieşire din război. După un timp Aliaţii au spus că nu vor să mai stea de vorbă cu noi dacă nu aducem în acest grup pe social-democraţi şi pe comunişti, care în acea perioadă reprezentau 400-500 de membri la o populaţie de 20 de milioane. Am fost obligaţi, acum ştiu de ce, fiindcă Uniunea Sovietică era interesată”, spunea Regele Mihai I, în 1990..
Actul de la 23 august a fost numit, pe rând „Insurecţia armată din 23 August 1944”, devenind Ziua Naţională a României din 1948 până la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Acesta transformase numele evenimentului în „Revoluţia de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă”, fiind prezentat ca o realizare exclusivă a Partidului Comunist.
Ca participant direct la momentul ieşirii din alianţa cu Germania nazistă, Regele Mihai a explicat în ce fel s-a ajuns la arestarea lui Ion Antonescu:
„Războiul luase o întorsătură extrem de proastă şi noi toţi ceilalţi, aşteptam un ajutor din partea Aliaţilor ca să putem să facem ceva; ei spuneau să ieşim din război. Noi spuneam foarte bine, dar singuri cu nemţii peste tot nu se poate. Aliaţii n-au răspuns deloc. Aşa că ajungem la momentul când ruşii au spart frontul în nordul Basarabiei şi Moldova; nemţii au luat atunci o divizie de blindate şi au dus-o în Polonia. Mai aveam puţin timp şi atunci am hotărât, cu acest grup politic, care era la baza acestor întrevederi, să terminăm cu alianţa cu Germania şi am decis ziua de 26 august. Între timp, am aflat că Antonescu se pregăteşte să plece pe front şi în aceste condiţii scăpam această ocazie, aşa că a trebuit să-l convoc cu trei zile mai devreme, pe 23 august. Când a venit la Palat (Mareşalul-n.n.), am avut o discuţie de o oră şi jumătate, i-am pus în faţă situaţia dezastruoasă în care eram, rugându-l insistent să facă ceva ca să ieşim din război cât mai devreme. A refuzat net. Generalul Sănătescu, care era cu mine, a insistat şi el; n-a vrut să audă. Cerea nişte condiţii care erau imposibile, din păcate, de avut. Voia să avem Basarabia garantată, toate… Ţara era complet ocupată, deci lucruri care în momentul acela erau imposibil de obţinut. N-a rămas altceva de făcut decât să-l îndepărtez ca să putem să facem ce puteam noi face. Şi asta s-a întâmplat: actul de la 23 august”.
Antonescu conducea statul de la 4 septembrie 1940, când a fost numit preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român, după ce România pierduse o treime din teritoriu împărţit între Ungaria, Bulgaria şi Uniunea Sovietică. Perioada în care s-a aflat în fruntea statului a coincis cu apropierea de Germania condusă de Hitler, de al cărui sprijin Antonescu s-a bucurat. Este şi perioada în care, potrivit unor istorici, statul român a devenit singurul stat în afara celui nazist care a administrat un lagăr de concentrare, la Vapniarka, în Podolia. Decretul regal din 6 februarie 1945 stabilea că Ioan Antonescu este trecut în rezervă pentru că „prin conducerea sa politico-militară, în calitate de comandant Suprem al Forţelor Armate, a dus Armata Ţării la dezastru”:
„La 23 august, cu toate că eu l-am arestat şi l-am reţinut la Palat, am fost sfătuit de către Statul Major să plec din Bucureşti pentru că nemţii, era sigur, că vor avea o reacţie. Ceea ce s-a şi întâmplat. Au bombardat Palatul, au distrus casa în care locuiam… În seara de 23 a venit Pătrăşcanu, cu aşa-zisul Ceauşul, care era Bodnăraş. Maniu şi Brătianu, trebuiau să aibă o echipă împreună cu ceilalţi ca să-l ia pe Antonescu şi să-l ţină departe şi să aibă grijă de el. Eu am plecat pe la două dimineaţa spre Oltenia şi când m-am întors am aflat că Bodnăraş l-a luat cu echipa lui. Apoi au venit ruşii la Bucureşti şi l-au dus (…). Ei l-au luat şi l-au dus la Moscova ca să-l aducă după un an şi ceva înapoi şi să-i facă procesul despre care se ştie. Eu am încercat, după condamnarea lui, am încercat tot ceea ce s-a putut ca să-i salvez viaţa. Astea sunt lucruri despre care nu se ştie, am impresia. Dar aşa este”, spunea Regele Mihai.
La data de 23 august 1944, armata sovietică era deja în Moldova de nord, iar Regele Mihai şi-a dat acordul pentru înlăturarea mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Din 1948 şi până în 1990, 23 August a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României.
– Servicii de creare site web
