Azi, marţi, 17 aprilie 2018, se împlinesc 24 de ani de la hirotonirea întru Arhiereu, la Mănăstirea Rohia, a Preasfinţitului Părinte Iustin al Maramureşului şi Sătmarului. Cu acest prilej, Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de felicitare Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin.
Mănăstirea Rohia este mănăstirea de metanie a Preasfințitului Părinte Episcop Iustin.
Sfânta Liturghie și Te-Deum
De dimineață, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, însoțit de Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, a asistat la Sfânta Liturghie, oficiată în Paraclisul de iarnă al Mănăstirii Rohia, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Părinte Arhimandrit Macarie Motogna, starețul Mănăstirii, și Arhim. Pantelimon Ilieș, împreună cu diaconii, răspunsurile liturgice fiind date de obștea mănăstirii.
Părintele stareț Macarie a rostit un scurt cuvânt de felicitare pentru acest eveniment și pentru faptul că ales să asiste la Sfânta Liturghie, urându-i mulți și fericiți ani întru Arhierie și înmânându-i un frumos coș cu flori.
După încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba Te-Deum, de mulțumire lui Dumnezeu pentru cei 24 ani de Arhierie.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a adresat obștii monahale un cuvânt de binecuvântare.
O lumânare la mormântul celor dragi
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vizitat mormintele celor dragi și a aprins câte o lumânare la mormintele Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, cu care a slujit 22 de ani ca Arhiereu, Monahiei Maria Magdalena Hodea, mama după trup a Preasfinției Sale, Părintelui Arhim. Serafim Man, fostul său stareț și Părintelui Nicolae Steinhardt, căruia i-a fost o scurtă perioadă de timp stareț.
xxx
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin s-a născut în 23 iunie 1961, în Rozavlea, judeţul Maramureş, din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel de-al patrulea copil al familiei.
A urmat primele opt clase la Şcoala Generală din Rozavlea, iar în 1976, la vârsta de paisprezece ani, a intrat, ca frate, în obștea Mănăstirii Rohia. A urmat treapta întâi de Liceu în satul natal, petrecând vacanţele în Mănăstire.
În anul 1983 a absolvit, Seminarul Teologic din Cluj-Napoca, în acest an fiind hirotonit diacon, iar apoi preot, pe seama Mănăstirii Rohia.
În 1985 a fost tuns în monahism avându-l naş de călugărie pe Preasfințitul Justinian Maramureșeanul, primind numele de Iustin.
Ca ieromonah slujitor la mănăstirea Rohia, a îndeplinit şi ascultarea de secretar al mănăstirii.
În anul 1988 s-a înscris la Institutul Teologic Universitar Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1992.
Tot în 1988, IPS Arhiepiscop Teofil al Clujului i-a încredinţat conducerea provizorie a Mănăstirii Rohia, iar în ianuarie 1989 a fost numit stareţ al acestei mănăstirii.
În 1990, la propunerea Preasfințitului Justinian, a devenit protosinghel, iar în 1993, Sfântul Sinod al B.O.R. aprobă ridicarea sa la rangul de arhimandrit.
În 22 martie 1994 Sfântul Sinod al BOR aprobă alegerea sa în postul de Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, cu titlul de Sigheteanul.
În 17 aprilie 1994 a avut loc, la Mănăstirea Rohia hirotonia în Arhiereu, oficiată de către Î.P.S. Antonie Plămădeală, Î.P.S. Bartolomeu al Clujului şi P.S. Justinian al Maramureşului şi Satmarului.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Preasfinţitul Părinte Iustin în demnitatea de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului în şedinţa din 16 decembrie 2016. Întronizarea a avut loc în data de 27 decembrie 2016, la Baia Mare.