Ora 20.30 – Presedintele BEJ europarlamentare, Maria Codrea, a comunicat faptul ca rezultatele partiale cu privire la participarea alegatorilor din Maramures pentru alegerile europarlamentare a fost la ora 19.00 de 25% din totalul cetatenilor cu drept de vot inscrisi pe liste.
Incidente/Sesizari alegeri:
S-au aplicat contraventii pentru incalcarea legislatiei electorale la Sighetu Marmatiei si Dragomiresti. De asemenea, a fost identificata persoana care a facut campanie electorala pentru PSD in zona lacaselor de cult din Baia Mare. Persoana a fost sanctionata contraventional, dupa cum a informat BEJ Maramures.
Ora 19.30 – Presedintele BEJ Maramures pentru referendumul national privind introducerea votului uninominal, Maria Pavel, a precizat ca la ora 18.00, in judetul Maramures si-au exprimat optiunea 21,51% din alegatorii inscrisi pe listele electorale.
Ora 17.30 – Presedintele BEJ Maramures pentru alegerile europarlamentare, Maria Codrea, a comunicat faptul ca, la ora 16.00, rezultatele partiale consemneaza faptul ca prezenta la vot a fost in judetul Maramures de 18,74%.
Incidente/Sesizari alegeri:
Presedintele BEJ europarlamentare, Maria Codrea, a declarat ca presedintele PSD Maramures, Eugenia Godja, a depus o contestatie in care a reclamat ca alegatorii inscrisi pe listele electorale au fost scosi afara din sectia de votare nr. 120 din Borsa. Ea a precizat ca dispozitia a venit de la presedintele sectiei de votare, care a dispus inchiderea acesteia, intre orele 11.00 si 12.00. BEJ Maramures a verificat sesizarea liderului social-democrat, iar, potrivit informatiilor Mariei Codrea, nu s-a confirmat inchiderea sectiei de votare, contestatia fiind respinsa.
Ora 16.15 – Votarea a fost reluata in comuna Sieu, imediat ce o copie a stampilei de control a fost inmanata presedintelui sectiei de votare. Alegatorii nu au putut sa isi exercite votul pentru circa trei ore, cat procesul electoral a fost suspendat.
Incidente/Sesizari alegeri:
La BEJ pentru alegerile europarlamentare a fost depusa o sesizare referitoare la ruperea afiselor electorale de stalpii de iluminat public de catre o persoana. Angajatii Inspectoratului Judetean de Politie au efectuat cercetari si au constat ca nu a existat autorizatie pentru lipirea afiselor pe stalpii de iluminat public, iar ca atare fapta persoanei nu se incadreaza la situatia de contraventie.
PD Maramures a depus o sesizare cu privirea la ruperea unor afise electorale in localitatea Salsig de catre membrii PNL. Situatia este cercetata de catre politisti.
O alta sesizare depusa se refera la faptul ca membrii PSD au facut campanie electorala in apropierea lacaselor de cult din Baia Mare, unde au impartit trei trandafiri credinciosilor. Sesizarea este verificata de catre angajatii Inspectoratului Judetean de Politie. Daca persoanele vor fi identificate, vor fi sanctionate pentru incalcarea legii, a preciyat presedintele BEJ MM pentru alegerile europarlamentare, Maria Codrea.
In localitatea Desesti, primarul comunei a sesizat faptul ca membrii PNL si PSD indeamna cetatenii sa nu participe la referendum. Cazul semnalast este cercetat de catre politisti.
Ora 13.00 – Presedintele BEJ Maramures pentru alegerile europarlamentare, Maria Codrea, a comunicat faptul ca la ora 13.00 prezenta la vot a fost de 10,35%.
Ora 13.00 – Prezenta cetatenilor la vot la referendumul national pentru introducerea votului uninominal, conform datelor furnizate de presedintele BEJ MM, Maria Pavel, este in judetul Maramures de 12,10% din totalul alegatorilor cu drept de vot inscrisi pe listele electorale
Ora 12.00 – Votarea la Penitenciarul de Maxima Siguranta Baia Mare s-a incheiat in jurul orei 10.00, dupa ce 31 din cei 33 de detinuti cu drept de vot si-au exprimat optiunile. Din totalul de 515 persoane private de libertate aflate in penitenciar, 33 nu au fost condamnate definitiv si, potrivit legii, au avut dreptul sa voteze, insa doua au refuzat sa isi exprime optiunea electorala atat pentru Parlamentul European, cat si pentru referendum. Doua comisii cu urne mobile s-au deplasat duminica dimineata in institutie, iar procesul de votare s-a desfasurat fara incidente. Penitenciarul a fost arondat ca sectie de votare pe langa biroul electoral al orasului Baia Sprie, pe raza caruia se afla.
Ora 11.30 – prima raportare a prezentei la vot – Maramuresul s-a situat pe locul 5 de la coada in ce priveste numarul alegatorilor prezenti la urne pana la ora 10.00 pentru euroalegeri, respectiv ora 11.00 pentru referendum. Doar Bucurestiul si cateva judetene din sudul tarii au inregistat o prezenta mai redusa de 3%. Pentru a tine pulsul pe parcursul zilei, Biroul Electoral Judetean monitorizeaza 80 de sectii din judet din totalul de 381. Numarul alegatorilor din sectiile monitorizate este 90.956, din care pana la ora 10.00 s-au prezentat la urne doar 2.048 .
- Maramures – Europarlamentare / prezenta la vot: 3,12% (date valabile pentru ora 10.00)
- Maramures – Referendum / prezenta la vot: 4,53% (date valabile pentru ora 11.00)
Ora 11.00 – Votul a inceput la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare, unde membrii sectiei s-au plimbat cu urnele mobile la pacientii care nu sunt deplasabili. Aici s-a primit insa un numar insuficient de buletine de vot – 300 – desi numarul alegatorilor de pe liste depaseste 500.
Pana la ora 11.00, votarea in Maramures a decurs fara incidente, dar in continuare in multe sectii electorale nu se vedea tipenie de om, multi dintre alegatori participand in acest timp la slujbele religioase. Se pare ca doar politicienii s-au grabit la urne la primele orele ale diminetii.
Ora 10.00 – La BEJ Maramures pentru europarlamentare s-au primit mai multe apeluri telefonice in care s-a semnalat ca sunt afise electorale langa sectiile de votare. Asemenea informari s-au facut si de presedintele sectiei de votare de la fostul liceu 4 – ”George Baritiu” -, care a aratat ca materialele electorale nu pot fi indepartate pentru ca sunt pe panouri publicitare luminoase, care nu pot fi deschise.
Ora 9.00 – Nu s-au raportat incidente nicaieri in Maramures, insa la mai multe sectii de votare din Baia Mare afisele electorale nu au fost indepartate, lucru care contravine legii. Potrivit prevederilor legale, campania electorala este interzisa pe tot parcursul zilei. Cu toate, acestea, chiar la sectia in care a votat primarul municipiului, Cristian Anghel, s-a vazut un asemenea exemplu. La Sectia 53, in gradinita situata vizavi de Eurohotel, stalpii de curent erau tapetati cu afise electorale. Presedintele sectiei ar fi trebuit insa sa ceara indepartarea lor, insa nu a facut-o.
Ora 8.00 – Apatie mare fata de procesul electoral, numarul alegatorilor care s-au preyentat la urne a fost extrem de scazut. Pana la aceasta ora abia daca erau doi-trei alegatori pe sectie care sa isi fi exercitat dreptul.
Ora 7.00 – deschiderea sectiilor de votare a decurs fara probleme, potrivit datelor comunicate de reprezentantii birourilor electorale pentru euroalegeri si referendum.
Peste 18 milioane de romani, mai precis 18.265.216, sunt asteptati sa desemneze, pe 25 noiembrie, cei 35 de reprezentanti ai Romaniei in Parlamentul European (PE), dar si pentru a spune daca sunt de acord sau nu cu sistemul de vot uninominal.
Ziarul electronic eMaramures.ro va transmite pe tot parcursul zilei informatii despre desfasurarea scrutinului atat in judet, cat si in tara, participarea la vot, precum si scorurile electorale centralizate de partide la finalul alegerilor.
In Maramures au fost amenajate 381 sectii de votare pentru alegerile europarlamentare, si tot atatea pentru referendumul privind introducerea votului uninominal care functioneaza in aceeasi locatie (scoli sau camine culturale), fie in sali separate la unitatile de invatamant, fie in aceeasi incapere in cazul caminelor culturale, dar delimitate cu inscriptia RVU pentru referendum. Numarul alegatorilor din Maramures este de peste 420.000.
Urne deschise pana la ora 21.00
Duminica, 25 noiembrie, exercitarea dreptului la vot se va realiza in baza actului de identitate (buletin sau carte de identitate). Scrutinul se va derula in intervalul orar 7.00-21.00 (ora locala a fiecarei tari).
Pentru ca votul sa fie valabil exprimat, stampila trebuie aplicata in interiorul unuia dintre patrulaterele care contin listele candidatilor partidelor politice si numele singurului candidat independent, in functie de optiunea alegatorului. Votul este insa anulat daca nu poate fi stabilita clar optiunea de vot a alegatorului, adica stampila este aplicata in afara patrulaterului, intre patrulatere sau in mai multe patrulatere.
La nivelul tarii sunt organizate 17.340 sectii de votare, pentru ambele procese. Persoanele care nu vor vota in circumscriptia electorala la care sunt arondate vor fi trecute pe listele electorale suplimentare. Pentru a preintampina votul multiplu, Guvernul a decis ca alegatorii inscrisi pe listele suplimentare sa voteze doar dupa completarea unei declaratii pe proprie raspundere prin care precizeaza ca nu au votat si in alte circumscriptii.
In data de 25 noiembrie sunt interzise desfasurarea oricaror actiuni electorale si accesul in sectiile de votare cu insemne, ecusoane sau alte obiecte de propaganda electorala.
Alegeri X 2
Romanii care vor sa voteze duminica si la referendum si pentru europarlamentare vor merge in aceeasi cladire, dar vor trece pe la doua comisii, vor primi doua buletine de vot si vor introduce buletinele in doua urne distincte.
Spre deosebire de referendum, la alegerile europarlamentare au drept de vot si alegatorii comunitari, adica cetatenii altor state care au domiciliul si resedinta in Romania si care au primit din partea Autoritatii Electorale Permanente (AEP) o dovada in acest sens.
Aceste persoane isi vor putea exercita dreptul la vot pe baza pasaportului si cu prezentarea dovezii emisa de AEP. Nu au drept de vot alienatii si debilii mintal pusi sub interdictie prin hotarare judecatoreasca si persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.
Votul in strainatate
Ministerul Afacerilor Externe a organizat 181 de sectii de votare pe langa ambasadele Romaniei (sectiile consulare), consulate generale si consulate onorifice. Numarul acestor sectii de votare este cu trei mai mare decat la referendumul din 19 mai – 178, cand au votat aproximativ 75.000 de cetateni romani aflati la momentul votului in strainatate, dupa cum informeaza Rompres.
Sefii misiunilor diplomatice aveau obligatia de a asigura publicarea in mass-media locale a anunturilor cu privire la organizarea si desfasurarea scrutinului.
Batalie pentru 35 de locuri in PE
Campania electorala pentru primele euroalegeri organizate in Romania a inceput pe 26 octombrie si s-a incheiat pe 24 noiembrie, la scrutin fiind inscrise 13 partide si un candidat independent.
Alegerile pentru Parlamentul European sunt organizate la nivel national, intr-o singura circumscriptie. Pragul electoral pentru intrarea in faza distribuirii mandatelor de europarlamentari este de 5%.
Pentru a fi alesi, candidatii independenti trebuie sa depaseasca norma electorala stabilita prin impartirea numarului total de voturi valabil exprimate la 35, numarul de mandate pentru Romania in Parlamentul European.
Rezultate electorale asteptate de partide la europarlamentare
PD a evaluat ca ar putea obtine intre 35 si 40% din voturile romanilor, adica in jur de 14 mandate in PE.
PRM mizeaza pe 20% din voturi.
PNL a calculat ca ar putea primi 7 mandate din partea alegatorilor, adica 20% din voturi.
PSD spera sa obtina in urma alegerilor din 25 noiembrie intre 10 si 13 mandate.
UDMR si-a propus sa obtina 2-3 mandate.
PC doreste 7% din mandate.
PNTCD vrea 2 locuri de europarlamentar, corespunzatoare pragului de 5%.
Partida Romilor doreste sa trimita in Parlamentul European cel putin un reprezentant.
Partidul Verde spera sa atinga pragul electoral de 5%.
PIN crede ca va strange 500.000 de voturi.
PNG-CD vrea 7 mandate de europarlamentar – 17% din voturi.
PLD
Independenti – Episcopul Laszlo Tokes
PAS – Partidul Alianta Socialista (PAS)
UPDATE: Pana la ora 11.00, votarea in Maramures a decurs fara incidente, dar in continuare in multe sectii electorale nu se vedea tipenie de om, multi dintre alegatori participand in acest timp la slujbele religioase. Se pare ca doar politicienii s-au grabit la urne la primele orele ale diminetii.
UPDATE: Conform primei raportari oficiale, pana la ora 10.00 in Maramures prezenta la vot la alegerile europarlamentare a fost de numai 3.12%. Pentru a tine pulsul pe parcursul zilei, Biroul Electoral Judetean monitorizeaza 80 de sectii din judet din totalul de 381. Numarul alegatorilor din sectiile monitorizate este 90.956, din care pana la ora 10.00 s-au prezentat la urne doar 2.048 .
Sursa: eMM.ro