Vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 13.00, în sala de ședințe „Bogdan Vodă” din cadrul Palatului Administrativ a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș. Aleșii județeni au dezbătut și votat 29 din cele 32 de proiecte de hotarâre aflate pe ordinea de zi, trei fiind retrase în timpul ședinței. Întâlnirea plenului a fost condusă de președintele Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și secretarul județului, Aurica Todoran.
Forul decizional al Consiliului Județean Maramureș a aprobat documentația tehnico-economică pentru obiectivele „ACCESS ROUA – Reabilitarea drumurilor de legătură care duc la punctele de trecere”, „ALTHERA – terapii alternative în Maramureș şi Ivano Frankivsk” și „Reabilitare Centrul Cultural Maramureș”. Totodată, au fost stabilite și măsurile pentru implementarea fazei a II – a proiectului „FoodChains 4 Europe” – Lanţuri alimentare pentru Europa, proiect care prevede planuri de acțiune pentru inovarea lanțurilor alimentare în cinci regiuni: Flevoland (NL), Plovdiv/Sofia (BG), Emilia-Romagna (IT), Maramureș (RO) și Greater Manchester (GB).
Aleșii județeni s-au pus de acord și asupra Programului operativ şi de măsuri privind asigurarea condiţiilor de circulaţie pe reţeaua de drumuri de interes judeţean, în iarna 2019-2020, astfel încât maramureșenii să circule pe drumurile județene în condiții de siguranță, în sezonul rece. A fost votat și proiectul privind acordarea unui mandat reprezentanților Consiliului Judeţean Maramureş, în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. ,,Drumuri – Poduri Maramureş“ S.A.
Trei dintre proiectele de pe ordinea de zi au vizat Serviciul Public Județean SALVAMONT Maramureş, fiind votate modificări ale Organigramei şi a Statului de funcţii, precum și ale Regulamentului de organizare şi funcţionare. De asemenea, a fost stabilit numărul formaţiilor de salvatori montani, responsabili de siguranța iubitorilor de munte.
Ordinea de zi a fost închisă de un proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Judeţean Maramureş în Consiliul de Administraţi