În perioada minivacanței prilejuită de trecerea dintre ani, ofițerii și agenții de poliție maramureșeni au acționat pentru contracararea evenimentelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice și a celor care afectează siguranța traficului rutier pe drumurile publice din județ.
În contextul activităților de verificare și control efectuate în perioada 31 decembrie 2022- 02 ianuarie 2023, polițiștii au aplicat 290 de sancțiuni contravenționale pentru diferite nereguli, 114 situații fiind aplanate de polițiști doar prin aplicarea unui avertisment. Amenzile aplicate pentru neregulile mai grave au fost în valoare de peste 128.000 de lei.
Polițiștii au intervenit pentru verificarea și soluționarea a 226 de evenimente sesizate de cetățeni, fie direct fie prin apelul de urgență 112, în 78 de situații fiind cazul întocmirii de dosare penale pentru comiterea unor infracțiuni, cele mai multe contra patrimoniului.
În ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice, în perioada minivacanței de revelion polițiștii au reținut 38 de permise de conducere, majoritatea pentru nerespectarea regimului legal de viteză (11) sau pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise (11).
Minivacanța nu a fost lipsită de conflicte în unele medii familiale, în șapte situații fiind nevoie de intervenția polițiștilor pentru aplanarea tensiunilor degenerate în agresiuni fizice. În două dintre aceste cazuri s-a impus emiterea unor ordine de protecție provizorii.
De asemenea au fost constatate două infracțiuni de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, soldate din păcate cu rănirea a două persoane.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult