O dublă lansare de carte şi un concert de gală la Ateneul Român sunt cele două evenimente publice care vor fi organizate, pe 17 şi 18 ianuarie, de Casa Regală în Bucureşti, pentru a marca 30 de ani de când primul membru al familiei regale păşea pe pământ românesc după o întrerupere de patru decenii.
Cu 42 de ani în urmă, în noaptea dinspre 3 spre 4 ianuarie 1948, regele Mihai I părăsea ţara, împreună cu regina-mamă Elena, sub presiunea dictaturii comuniste.
În ziua de joi, 18 ianuarie 1990, la ora 15.00, cursa Swiss Air de Geneva aducea la Bucureşti pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, însoţită de sora sa, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia. Regele Mihai încredinţase primei sale fiice misiunea de a-l reprezenta în ţară, pentru prima oară de la plecarea, în zorii zilei de 4 ianuarie 1948, în exil.
La 18 ianuarie 2020, Custodele Coroanei sărbătoreşte, de asemenea, trei decenii de prezenţă şi de activitate neîntreruptă, în ţara sa.
Casa Majestăţii Sale organizează, cu prilejul sărbătoririi a trei decenii ale Coroanei în serviciul Naţiunii, două evenimente publice.
Vineri, 17 ianuarie, la ora 18.00, va avea loc la Cărtureşti Carusel, o dublă lansare de carte. În prezenţa Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei şi a membrilor Familiei Regale vor fi lansate volumele “Margareta. Trei decenii ale Coroanei” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, apărut la Curtea Veche Publishing, şi “Lumea Majestăţii Sale”, de Alexandru Muraru şi Daniel Şandru, apărută la editura Corint.
Un concert de gală va avea loc la Ateneul Român, în seara zilei de 18 ianuarie, în prezenţa a 70 de personalităţi din străinătate, care au susţinut familia regală din primele ore ale anului 1990. De asemenea, vor fi invitate 700 de personalităţi din România, reprezentanţi ai tuturor domeniilor vieţii româneşti, cu care familia regală a colaborat în aceşti 30 de ani.
Concertul va prilejui întâlnirea cu cinci mari nume ale muzicii româneşti de astăzi. Dirijorul Tiberiu Soare va conduce Camerata Regală şi Corul Regal, iar alături de ei vor evolua violonistul Remus Azoiţei, pianista Alexandra Dăriescu, soprana Valentina Naforniţa, tenorul Teodor Ilincăi, iar ca invitată de onoare, soprana Nelly Miricioiu.
Vorbind despre memorabila zi de 18 ianuarie 1990, Majestatea Sa Margareta declara: „A fost cea mai importantă zi din viaţa mea, o experienţă emoţională puternică şi o călătorie care mi-a schimbat viaţa. Nu mai avusesem nicăieri o casă cu adevărat, căci România, deşi îmi fusese interzisă, era pentru mine acasă. Mă simţeam ca şi când ar fi fost o parte din tatăl meu care se întorcea din exil. Era o responsabilitate enormă şi, în acelaşi timp, o bucurie imensă”.
Sub îndrumarea regelui Mihai, familia regală a ridicat o construcţie socială, culturală şi educaţională, precum şi o respectată instituţie regală, într-o vreme care avea nevoie de modele, de iubire, de inspiraţie şi de exemplu personal.
Sursa News.ro