Zile minunate de vacanță pentru 30 de copii din județul Vâlcea ajunși pe meleaguri maramureșene. S-au întors din nou, și în acest an, pentru a se bucura, așa cum merită după un an școlar provocator, de excursii în zona Maramureșului istoric. Au fost găzduiți de o familie cu suflet aparte din Bârsana (o familie ai cărei membri lucrează la SPF Sighetu Marmației) pentru ca, de acolo, să meargă zilnic în vizite la obiectivele turistice cunoscute din zonă (Cimitirul Vesel de la Săpânța, Memorialul Durerii din Sighetu Marmației etc). Călătoria cu mocănița pe Valea Vaserului a fost din plin savurată de copii. Și pentru că totul a fost posibil cu implicarea polițiștilor de frontieră maramureșeni, nu puteau să nu viziteze Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.
S-au întâlnit cu poliţiştii de frontieră care-și desfășoară activitatea în acest punct, cu cei de la Biroul Vamal, dar au fost primiți cu brațele deschise și de către pompierii de la Detașamentul de Pompieri Sighetu Marmației.
O zi într-un centru de agrement unde au parte de lecții de echitație și unde se vor bucura de jocuri în aer liber va încheia astăzi călătoria celor 30 de copii (împreună cu cei patru însoțitori ai lor) pe meleagurile fascinante ale Maramureșului.