La CM 2002, din Japonia si Coreea de Sud, componentii reprezentativei Germaniei au avut promise prime de 92.000 de euro, insa le-au ratat dupa ce au fost invinsi in finala de Brazilia. In cazul in care Germania va accede in sferturile de finala la CM 2006, jucatorii vor incasa prime de cate 50.000 de euro, iar pentru o calificare in semifinale, ar primi cate 100.000 de euro fiecare.
“Valoarea primelor este absolul justificata, din moment ce prima reprezentativa reprezinta principala sursa de venituri a DFB”, a declarat selectionerul Jurgen Klinsmann. Potrivit presei germane, acesta ar incasa o prima in valoare de un million de euro, daca Germania va deveni campioana mondiala. Potrivit DFB, diurna jucatorilor pe perioada CM 2006 va fi de 50 de euro pe zi, bugetul total al selectionatei Germaniei pentru acest turneu final fiind estimat la 11 milioane de euro.
In 1954, cand Germania a castigat pentru prima oara titlul mondial, jucatorii din prima reprezentativa au incasat prime in valoare de 2.500 de marci, care astazi ar echivala cu 1.250 de euro. Dupa 20 de ani, in 1974, fotbalistii care au adus Germaniei un nou titlu de campioana mondiala au fost premiati cu cate 60.000 de marci (30.000 de euro), iar la ultima Cupa Mondiala castigata, in 1990, fotbalistii antrenati pe atunci de Franz Beckenbauer au incasat cate 130.000 de marci (65.000 de euro).
Sursa: Daniel Kotecz