31 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Patru morți, 1.300 de răniți. Dosarul Mineriadei a fost desființat

Se împlinesc 31 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, iar evenimentele sunt învăluite în același fum gros care a acoperit atunci Bucureștiul, după asalturile succesive ale forțelor de ordine și ale minerilor asupra civililor care protestau în Piața Universității. După 30 de ani, avem un bilanț al victimelor, dar niciun vinovat care să răspundă pentru ele.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost precedată de aproape două luni de proteste neîntrerupte împotriva regimului Ion Iliescu, care preluase conducerea după căderea lui Nicolae Ceaușescu. După o serie de mitinguri și marșuri în Capitală, protestatarii s-au strâns pe 22 aprilie la Universitate, locul de comemorare a Revoluției, iar din acel moment piața nu a mai fost goală.

Au fost atacuri ale forțelor de ordine, care au încercat să golească piața, fără succes însă. Acest lucru a înverșunat și mai mult populația civilă. Dacă până atunci în Piața Universității erau sub 200 de oameni, numărul lor a crescut masiv, ajungând la zeci de mii în fiecare zi.

Tot atunci au început să se formeze și liderii mișcării de protest, care au ieșit, pe rând, la celebrul balcon de la Universitate, devenit pupitrul manifestației.

Greviștii s-au organizat din ce în ce mai bine și au construit o adevărată tabără pe spațiul verde din fața Teatrului Național. Atunci au fost numiți „golani”, iar manifestația a căpătat numele de Golaniada. Tot atunci s-a născut cântecul care avea să definească protestul, Imnul golanilor, cu refrenul-manifest „Mai bine golan / Decât activist / Mai bine mort / Decât comunist”.

Entuziasmul lor a fost de nezdruncinat până la alegerile de pe 20 mai 1990, câștigate de Ion Iliescu cu 85% din voturi și de FSN (precursorul PSD) cu 66%. Piața aproape s-a golit, majoritatea manifestanților plecând dezamăgiți. A rămas în piață un nucleu dur, format din reprezentanții câtorva asociații și din greviști ai foamei.

La începutul lunii iunie, pe 10 iunie, Guvernul Petre Roman invitat protestatarii la negocieri, care au avut loc la sediul guvernului, dar au fost eșuate. Intenția puterii, de a goli Piața Universității, devenea din ce în ce mai clară și mai realizabilă.

13 iunie
Miercuri, 13 iunie 1990, înainte zorilor, a avut loc primul atac al forțelor de ordine împotriva protestatarilor rămași în Piața Victoriei. Trupele aduse în piață au distrus corturile manifestanților, iar aceștia au ripostat.

În dimineața aceleiași zile au venit în piață și câteva sute de muncitori de pe platforma IMGB, cu scandările devenite folclor: „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Prezența lor în piață a fost scurtă și s-au retras înainte de a avea un conflict serios cu protestatarii.

Ei au fost înlocuiți de forțe de ordine, din care făceau parte inclusiv trupele USLA (antitero), care au atact mulțimea demonstranților.

Toată ziua de 13 iunie a fost dominată de aceste ciocniri cu forțele de ordine, în timpul cărora mai multe autobuze folosite drept paravan de forțele de ordine au fost incendiate.

Confruntările nu au avut loc doar în piața Universității, ci și la sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.

În acea seară a fost apelul lui Ion Iliescu către mineri, sub forma unui comunicat prin care erau chemate „toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

Pe 13 iunie seara, trei trenuri pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București.

14 iunie
Minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, au ajuns în Gara de Nord înainte de răsărit. Mineri au venit și din alte părți ale țării, astfel că Bucureștiul a fost „ocupat” de peste 10.000 de ortaci, până la 20.000, după alte estimări. S-au împărțit în grupuri și au plecat spre mai multe puncte din Capitală.

Minerii au fost întâmpinați atunci de la balconul Guvernului de însuși preşedintele Ion Iliescu, care i-a îndemnat să „facă curăţenie”.

„Mă adresez dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră”, le-a spus Ion Iliescu, caracterizându-i pe protestatarii din piață drept „elemente de-a dreptul fasciste”, „elemente incitate, multe din ele drogate”.

Cel mai mare grup de mineri a ajuns în Piața Universității, unde minerii au pretins că au venit „să planteze panseluțele” distruse de manifestanții care ocupaseră locul.

De fapt, ei au ocupat piața, au pătruns în sediile facultăților din cadrul Universității București și au bătut pe oricine întâlneau în cale, studenți, profesori, manifestanți. Marian Munteanu, liderul studenților protestatari, a fost la un pas să fie linșat. De asemenea, distrugerile provocate au fost importante.

Alte grupuri de mineri au mers la sediul televiziunii publice și la sediile partidelor de opoziție, unde „au făcut ordine”. Au fost devastate sediile PNȚCD și PNL și nici casele liderilor țărăniști Corneliu Coposu și Ion Rațiu nu au scăpat de furia minerilor, fiind vandalizate. De atunci a rămas celebra vorbă – de asemenea, intrată în folclor – „Am găsit la penețeu droguri, armament, muniție, mașină de scris automată, tipărit bani la peneleu”.

Și redacțiile ziarelor care făceau opoziție puterii FSN-iste au fost pe traseul minerilor. România liberă a suferit distrugeri mari, iar un comitet al minerilor a „decretat” că ziarul nu mai are voie să apară.

15 iunie
Pe 15 iunie la prânz, în București era deja „ordinea” dorită de președintele Ion Iliescu. Ortacii s-au adunat la Romexpo, unde Ion Iliescu le-a adresat un mesaj de mulțumire.

„Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, le-a spus preşedintele de atunci, Ion Iliescu.

Bilanțul celor trei zile de violențe a fost de 4 morți, peste 1.300 de răniți, peste 1.200 de persoane lipsite de libertate ilegal, iar pagubele materiale imense. Toate acestea au fost inventariate în rechizitoriul procurorilor militari care au instrumentat dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990.

Dosarul Mineriadei

La 31 de ani de la mineriada din iunie 1990, dosarul zace undeva între instituțiile din domeniul justiției. La finalul anului trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a retrimis dosarul la procurori, pentru refacerea anchetei.

Printre cei 13 inculpați din acest dosar se numără Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu sau Miron Cozma. Lor le sunt aduse acuzații de infracțiuni contra umanității, fapte care se pedepsesc cu închisoare pe viață sau închisoare de la 15 la 20 de ani.