Sâmbătă, 22 iulie, în incinta Căminului Cultural Ciolt și pe ”Valea Scăriței”, Parohia Greco-Catolică Ciolt, în colaborare cu ASTRU-MM, sustinuți de Biroul de Tineret din cadrul Eparhiei noastre, au organizat prima ediție a Întâlnirii Tinerilor din Ciolt.
Tema sub care s-a desfășurat întâlnirea a fost: ”Să fim focuri care aprind alte focuri!”
La această sărbătoare a copiilor și tinerilor au participat 37 de copii și tineri din Ciolt, la care se adaugă conducerea ASTRU MM: Francesca Balog și Bianca Bărbos, ajutate de trei membri ASTRU.
Momentul de formare spirituală a fost susținut de părintele Vasile Daniel Pop pe tema îngerilor și a focului, încurajându-i pe tineri să asculte glasul conștiinței lor, glas care îi va îndemna mereu să caute și să realizeze ceea ce este plăcut lui Dumnezeu. La momentul de formare spirituală s-a adăugat și comuniunea în rugăciune și explicațiile pe tema focului, a părintelui Angel Zareczki.
Momentele de convivialitate, i-au adus pe tinerii participanți în jurul bucatelor gătite cu drag, dar și de munca în echipă a tinerilor, care au gătit o delicioasă salată de fructe, ca parte a activităților formative ale zilei.
Printre aceste activități formative amintim atelierul de confecționat îngerași, susținut de către Francesca Balog.
Atelierul artistic a pus în valoare creativitatea tinerilor care au avut de realizat pictura pe lemn, ulterior munca lor fiind răsplătită cu pictură pe față.
Ca parte a formării fizice, copiii și tinerii care au dorit să își depășească temerile, au avut parte de multă bucurie pe tiroliană.
Seara s-a finalizat cu un foc de tabără, în jurul căruia tinerii au cântat, au prăjit bezele și au socializat între ei, bucurându-se de prezența părinților, credincioșilor și a celor dragi!
Mulţumiri deosebite au fost aduse voluntarilor și animatorilor, dar și tuturor celor ce au ajutat la organizarea acestei activități.