Decisive in obtinerea unui loc la liceu vor fi notele de la testele nationale. Pavel Filip, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Maramures, a aratat ca in baza acestor rezultate se va face distributia pe institutii de invatamant.
“Avand in vedere ca invatamantul obligatoriu e de zece clase, tuturor celor 6.123 de absolventi le-au fost rezervate locuri pentru a-si continua studiile. Procentul celor care vor ajunge la liceu nu depaseste insa 60%.”
Filip a aratat ca selectia pe locurile din licee va fi facuta dupa afisarea rezultatelor la testele national. Aceste examene se vor derula incepand cu data de 18 iunie si se vor incheia abia pe 28 iunie, cand vor fi afisate si notele in urma contestatiilor.
“In judet au fost desemnate 29 de centre de testare care au minim 250 de elevi in mediul urban si minim 100 in mediul rural. Lucrarile copiilor vor fi corectate in patru centre zonale de evaluare deschise in Baia Mare si Sighetu Marmatiei”, a mai spus Filip.
Adolescentii care nu obtin note de trecere la testele nationale mai au totusi o sansa sa isi continue studiile, urmand sa fie repartizati pe locurile ramase libere din scolile profesionale in toamna acestui an.
Calendarul testelor nationale 2007:
8 iunie – Incheierea cursurilor pentru elevii claselor a VIII-a
18 iunie – Limba si literatura romana – test scris
19 iunie – Limba si literatura materna – test scris
20 iunie – Matematica – test scris
21 iunie – Istoria romanilor sau Geografia Romaniei – test scris
***
24 iunie – Afisarea rezultatelor si depunerea contestatiilor (orele 16.00 – 20.00)
25 – 27 iunie – Rezolvarea contestatiilor
28 iunie – Afisarea rezultatelor finale (pana la orele 16.00)
Sursa: Larisa Tivadar