Vineri, la ora 21.22, se împlinesc 45 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti, iar alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi. Conform datelor oficiale, acum, în Bucureşti sunt consemnate 363 de clădiri aflate în clasa l de risc seismic şi 373 încadrate în clasa a ll-a de risc seismic.
Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21:22, a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de circa 56 de secunde.
Datele oficiale arată că în urma cutremurului şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane, majoritatea în Bucureşti, iar alte 11.321 au fost rănite, în principal din cauza prăbuşirii clădirilor.
Cele mai grave urmări s-au înregistrat în partea de sud a ţării, în special în Capitală, unde au fost distruse 33 de clădiri şi blocuri de înălţime mare sau medie, între acestea fiind clădiri vechi construite în perioada antebelică, dar şi trei clădiri noi (blocul OD16 din cartierul Militari, blocul de pe Ştefan cel Mare-Lizeanu şi Centrul de Calcul al Ministerului Transporturilor). În total, s-au prăbuşit sau au fost grav avariate 32.897 de locuinţe şi au fost afectate 763 de unităţi industriale din 23 de judeţe. Un raport din 1978 al Băncii Mondiale arată pagube în valoare de două miliarde de dolari, din care 70% în Bucureşti.
Zimnicea a fost orașul cel mai devastat de cutremur, distrus în proporție de 88%, dar cele mai multe victime s-au înregistrat la București, unde dărâmarea a 33 de clădiri a ucis 1.391 de oameni și a rănit 7.596.
Seismul a fost resimţit puternic şi în ţările vecine (Serbia, Bulgaria, Ungaria) dar şi în alte ţări din centrul şi sudul Europei, precum şi în Rusia. În Bulgaria, au fost distruse trei blocuri, iar peste 120 de oameni au murit.
Au murit în cele 56 de secunde fatale personalități ca marele actor Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneț, cântăreața Doina Badea (cu întreaga familie, soțul și doi copii), actrița Eliza Petrăchescu, mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu, solistă a Operei Române din București, solista de muzică populară Filofteia Lăcătușu, poeta Veronica Porumbacu, scriitorul Anatol Baconski, istoricul literar Mihai Gafița, romancierul Alexandru Ivasiuc, cascadorul Tudor Stavru, fost campion național la caiac-canoe.