Un număr de 49 de studenți din anul I de la Facultatea de Drept a Universității București au fost propuși pentru exmatriculare, motivul fiind fraudarea examenelor, titrează Edupedu.ro. Cei 49 de studenți, examinați online, au comunicat pe whatsapp metodele de copiere la examene.
Sursele Edupedu.ro au declarat: „Sunt două grupuri alcătuite de studenți din anul I unde rezolvau în comun subiectele, existau schimburi și chiar filmulețe în care unii studenți explicau metode de copiere și cum să își așeze ecranele astfel încât să aibă acces la o sursă de inspirație”.
Propunerea pentru exmatricularea unui număr atât de mare de studenți reprezintă o premieră pentru Facultatea de Drept, dar și pentru Universitatea București.
„Am fost informați de existența unor grupuri de Whatsapp pe care zeci de studenți din anul I rezolvau în comun subiectele de examen în timpul examenului, făceau schimb de metode de copiat, purtau discuții despre cum să își poziționeze ecranele astfel încât să aibă acces și la un alt dispozitiv, unii dintre ei s-au și filmat explicând astfel de metode de fraudă pentru ceilalți. În total, sunt 49 de studenți pe care i-am propus pentru exmatriculare, avem toate dovezile.
Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră. Au mai fost studenți exmatriculați pentru fraudă, dar niciodată nu au fost propuși atât de mulți.”, a specificat decanul Răzvan Dincă pentru Edupedu.ro.
Decanul Răzvan Dincă este de părere că fraudarea examenelor de către viitorii magistrați încalcă principiile unor profesioniști ai dreptului.
„Pentru spiritul de justiție, echitate și corectitudine pe care trebuie să îl cultivăm în facultatea de drept este șocant să constatăm un asemenea fenomen, e cu totul contrariant pentru principiile pe care ar trebui să le insuflăm viitorilor magistrați, avocați, juriști, profesioniști ai dreptului să descoperim în stadiul formării lor inițiale o asemenea încălcare a acestor principii”, a specificat decanul Răzvan Dincă pentru Edupedu.ro.