Printr-o hotărâre a Consiliului Local Baia Mare, aprobată acum mai bine de 15 ani ca urmare a inițiativei Conducerii Filialei Baia Mare a UAP, ziua de 5 mai, rămâne în memoria colectivă ca și momentul de sărbătoare al breslei artistice băimărene.
„În acest an, distanțarea socială ne plasează în situația de a rezona cu vibrațiile regenerării naturii și cu renașterea spirituală a ființării prin intermediul exercițiilor de memorie sau imaginative, respectând desprinderea sacră a artisticului de materialitatea lumii vremelnice și bucuria sufletului, capabilă să aproprie oamenii și să le ofere o nobilă raportare existențială.
Dragi colegi, artiști plastici băimăreni ne bucurăm să vă aflăm bine, sănătoși, alături de toți cei apropiați și vă urăm putere și inspirație în toate proiectele dumneavoastră de creație artistică. La mulți ani!”, transmite Consiliul de Administrație al Filialei UAP. Baia Mare.