Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș organizează joi, 7 iulie, o bursă a locurilor de muncă la Sighetu Marmaţiei. Evenimentul reuneşte peste 25 de angajatori care au disponibile aproape 500 de locuri de muncă.
Angajatorii au nevoie de operatori tapițerie, operatori saltele, tâmplari, tapițeri, lucrători montaj tâmplărie, operatori CNC, magazioneri, manipulanți mărfuri, agenți vânzări, personal de întreținere, confecționeri îmbrăcăminte, ospătari, bucătari, agenți vânzări, barmani, de ingineri specializați în diferite domenii dar și de muncitori necalificați.
Bursa locurilor de muncă se va desfășura la Restaurant Curtea Veche din Sighetu Marmației (str. Doctor Ioan Mihalyi de Apșa nr. 2) de la ora 10. Sunt așteptate să ii treacă pragul toate persoanele care nu au un job, care doresc să îl schimbe pe cel actual dar și cele care vor să vadă care este cererea și oferta de pe piața muncii din Maramureș.
Bursa locurilor de muncă din Sighetu Marmației este parte a Proiectului ”Pregătit pentru viitor”, cod mySMIS 150110, pe care AJOFM Maramureș și partenerii săi îl derulează până în 2023. Prin acesta sunt sprijiniți tinerii NEETs să se integreze mai ușor pe piata muncii prin servicii de mediere, formare profesională și îndrumare la locul de muncă. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.