În aceste zile, efectivele de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au acționat permanent pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic, cu preponderență pe principalele tronsoane de drum ale județului.
Au fost sancționați peste 500 de conducători de autovehicule, care nu au respectat legislația rutieră, mai mult de jumătate din sancțiuni fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Polițiștii au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 38 de permise de conducere și au retras 21 de certificate de înmatriculare.
Prezența activă în trafic a polițiștilor rutieri s-a dovedit a fi una benefică, având în vedere constatarea a 15 infracțiuni comise la regimul rutier de participanții la trafic, patru din acestea fiind pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Aseară, polițiștii din Baia Mare și Borșa au oprit în trafic, pentru control, autoturismele conduse de doi bărbați cu vârste de 36 și 59 de ani. În urma testării alcoolscopice a acestora, au rezultat valori de 0,77 și 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambilor le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, bărbatul de 36 de ani nu deține nici permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Ieri, în baza unei sesizări prin apel de urgență 112, polițiștii din Baia Sprie au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Șurdești.
Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 44 de ani din Șurdești, care a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui minor de 9 ani, pasager pe bancheta din spate. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.