Organizatorii au anuntat luni ca locatia a fost intre timp schimbata pentru ca reprezentantii Clubului Dinamo considera concertul… periculos.
„Inchirierea stadionului Dinamo pentru un eveniment de asemenea proportii ar comporta un risc prea mare”, se arata intr-un comunicat al companiei organizatoare, care explica decizia de a muta concertul 50Cents de pe Stadionul Dinamo la Arenele Romane.
De fapt se face referire la noua pista de atletism de pe stadion, care a costat 104 miliarde de lei. Reprezentantii Clubului Dinamo se tem ca aceasta sa nu fie distrusa in timpul spectacolului si au cerut anularea contractului initial.
Oficialii companiei spun ca modificarea locatiei nu va insemna o schimbare a programului initial. „Nu va afecta, sub nici o forma, calitatea prestatiei artistului 50 Cent, a celor care il insotesc, sau a trupei de deschidere, Parazitii. Singura problema ce survine, odata cu modificarea locatiei, este numarul mai redus de bilete, insa vom incerca sa ne recompensam fata de fanii lui 50 Cent printr-un spectacol pe care nu-l vor uita, speram, niciodata. De asemenea, vor exista trei tribune VIP, respectiv zonele G, H si I ale Arenelor Romane”, a declarat Sorina Burlacu, director general al firmei.
Biletele la concertul faimosului hip-hopper costa 95 de lei si pot fi cumparate chiar si online, pe www.rol.ro. 50 Cent se afla in plin turneu de promovare a ultimului sau album: „Get Rich or Die Trying” – „Imbogateste-te sau mori incercand”.
Sursa: Alex Pintea
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult