Pe data de 16 noiembrie 2016, fotbalul românesc pierdea unul dintre cei mai buni fotbaliști, asta după ce Daniel Prodan se stingea din viață la vârsta de 44 de ani, după ce a suferit un infarct.
Miercuri, 16 noiembrie 2022 se împlinesc 6 ani de când Daniel Prodan se stingea din viață.
Daniel Prodan s-a născut pe 23 martie 1972 și a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști români, care a jucat pentru Generația de Aur la Mondialul din 1994 și Campionatul European din 1996. A strâns 54 de partide sub tricolor și a marcat un gol. A debutat pe 2 iunie 1993, la Kosice, împotriva Cehoslovaciei, în care tricolorii au pierdut cu 5-2.
Didi Prodan și-a început cariera la Olimpia Satu Mare, iar în 1993 a fost transferat de Steaua București. După trei sezoane petrecute în Ghencea, Didi Prodan a plecat la Atletico Madrid, unde a jucat timp de doi ani. În primul sezon, Prodan a evoluat în 17 meciuri, marcând patru goluri, iar în al doilea sezon tot atâtea meciuri, însă fără să mai marcheze. A urmat apoi Glasgow Rangers, începând cu 1998, după care fostul internațional a revenit în țară, la Steaua, Rocar și FC Național.
Didi Prodan s-a retras din fotbal la echipa FC Naţional, nu înainte de-a trece pe la Messina Peloro. De la echipa națională s-a retras după meciul cu Ungaria, din preliminariile Mondialului din 2002, meci câștigat de România cu 2-0.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.
Palmares: Steaua: 5 titluri Liga 1, 2 trofee Cupa României, 2 trofee Supercupa României
Rangers: 2 titluri de campion, 2 trofee Cupa Scoției, 1 Cupă a Ligii Scoției