Astăzi se împlinesc 6 ani de la tragedia din Colectiv, care a îndoliat o țară întreagă. 64 persoane și-au pierdut viața după acel incendiu.
În noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, un incendiu devastator a cuprins Clubul Colectiv, în timpul unui concert susținut de trupa Goodbye to Gravity.
A fost cel mai grav accident de după Revoluție, cu cele mai multe victime și cei mai mulți răniți, peste 180.
În 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat, în primă instanță, la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.
De asemenea, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 11 ani şi 8 luni închisoare în dosarul privind tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.
Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au fost judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Pentru comemorarea victimelor, sunt organizate mai multe manifestări publice.
Slujbă de pomenire pentru victimele de la Colectiv
Arhiepiscopia Bucureştilor organizează, sâmbătă, slujbe de pomenire în memoria victimelor de la Colectiv la Biserica “Sf. Nicolae” – Broşteni şi în faţa fostului club, la şase ani de la tragicul eveniment.
“Se împlinesc, sâmbătă, 6 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv, care a îndurerat România şi în urma căruia şi-au pierdut viaţa peste şaizeci de persoane. În memoria acestora, Arhiepiscopia Bucureştilor organizează o slujbă de pomenire la Biserica “Sf. Nicolae” – Broşteni din Bucureşti”, informează Agenţia Basilica a Patriarhiei Române, potrivit Agerpres.
Programul liturgic dedicat evenimentului este următorul:
* ora 8,00: Slujbele Utreniei şi Sfintei Liturghii, ce vor fi oficiate în Biserica parohiei “Sfântul Nicolae” – Broşteni, Protoieria Sector IV Capitală;
* ora 11,30: Slujba parastasului, care va fi oficiată în curtea Bisericii parohiei “Sfântul Nicolae” – Broşteni, Protoieria Sector IV Capitală, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureştilor, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;
* ora 12,00: Slujba parastasului, care va fi oficiată în faţa fostului club Colectiv de soborul de preoţi.
Comemorarea victimelor de la Colectiv în București
Brigada Rutieră sfătuieşte şoferii să circule cu atenţie sâmbătă, cu ocazia unei adunări publice pentru comemorarea victimelor incendiului de la Colectiv, care va începe la Curtea de Apel Bucureşti, la ora 17,00, şi va continua la fostul club, până la ora 23,00.
Potrivit Brigăzii Rutiere, între orele 17,00 – 17,30, va avea loc adunarea participanţilor pe trotuarul din faţa Curţii de Apel Bucureşti, iar între orele 17,30 – 19,00, se va forma un lanţ uman din 4 în 4 metri, pe trotuarul din faţa Curţii de Apel Bucureşti.
Între orele 19,30 – 20,30, participanţii vor pleca din faţa Curţii de Apel Bucureşti pe traseul Splaiul Independenţei – traversarea intersecţiei strada Halelor/Splaiul Independenţei – trotuarul aferent parcului Unirii – intersecţia bulevardului I.C.Brătianu/bulevardul Unirii – traversare pe bulevardul Unirii în zona Fântâni – Pod Şerban Vodă – trotuarul de pe Splaiul Unirii – până în dreptul sediului Camerei de Comerţ – strada Bucur – cu punct final la fostul club.
Adunarea publică la locul tragediei din 2015 se va desfăşura între orele 20,30 – 22,30.
“Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri”, arată sursa citată.
Tragedia respectiva a fost una premeditata si intentionata pt interesele mass mediei ca si multe altele
Deci ca sa ajungeti sa faceti asa cv si sa comiteti astefel de crime este foarte grav
Traim intr-o tara condusa de oameni nebuni, o tara condusa de mafffia italiana prin coruptie…….
Sunteti un dezastru si asa veti ramane
Tragedia respectiva a fost una premeditata si intentionata pt interesele mass mediei ca si multe altele
Deci ca sa ajungeti sa faceti asa cv si sa comiteti astefel de crime este foarte grav
Traim intr-o tara condusa de oameni nebuni, o tara condusa de mafffia italiana prin coruptie…….
Sunteti un dezastru si asa veti ramane