În fiecare an, pe 6 august, creştinii ortodocşi şi catolici prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, care are drept semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.
Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe mintele Tabor.
În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III.
Potrivit tradiției, icoana Schimbării la Față este prima icoană pe care un iconar trebuie să o realizeze. Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos sau Transfigurarea Domnului
Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. S
Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.
În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.
Obrejenia sau Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, marchează începutul toamnei. De-acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată;
Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe;
Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba;
Se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă;
Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului. În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul;
De asemenea, în această zi este bine să te împaci cu cine ești certat, altfel vei fi mustrat tot anul;
Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară. Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelenţă sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunătăţile veşnice.
Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecaţi;
Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi;
Cei vii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora; Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă;
Data de 15 august este ultima zi când florile pot fi culese și să fie bune de leac;
În popor se spune că, dacă în Postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plină de ninsori.
In aceasta zi sf cu schimbarea la fata .Ma rog mantuitorului de ami dobandi dorinta iar Maicuta Domnului sa mi auda glasul rugi mele.Si incepand de maine il primesc pe Dumnezeu si sf treime in viata mea tot timpul multumesc Doamne Amin