SCHOOL BIKE a adunat săptămâna trecută peste 60 de elevi de gimnaziu din patru școli din Baia Mare, care au pedalat spre școală și înapoi acasă, pentru a aduce în atenția tinerilor și părinților alternativele sănătoase și ecologice de transport urban pe care le au la îndemână.
„A fost distractiv? Da. S-au deplasat în siguranță? Da. Vor să repete experiența? Un mare DA.
Cu fiecare pas pe care îl facem ajungem mai aproape de un oraș accesibil și sigur pentru tinerii și copiii noștri. Aceștia sunt și pilonii pe care am construit acest proiect: educația și sănătatea copiilor, independența lor și accesul în siguranță la o infrastructură și mijloace de transport potrivite vârstei și de fapt preferate de ei”, spun organizatorii.
School Bike Baia Mare este unul dintre proiectele câștigătoare în cadrul programului Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Baia Mare, coordonat național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, local prin Fundația Comunitară Oradea și finanțat de Lidl Romania. Proiectul este implementat la nivel local de American International School of Transylvania (AIST) cu sprijinul Universal Alloy Corporation Europe (UACE).