Fiecare acțiune organizată de polițiștii rutieri aduce un plus de siguranță pe drumurile publice, activitățile acestora fiind o modalitate eficientă de a depista pe cei care pun în pericol siguranța pe drumurile publice înainte de a provoca incidente.
În cadrul acțiunii organizate miercuri, 15 mai a.c., polițiștii oraşului Şomcuta Mare au fost sprijiniți de reprezentanți ai Registrului Auto Român. Atât în cursul dimineții, cât și după-amiaza, polițiștii au oprit pentru verificări 65 de autoturisme care se deplasau pe D.J. 182B în localitatea Mireșu Mare și pe D.N.1C Finteușu Mare, zona ,,Stejaru,,. Polițiștii au urmărit depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice și starea tehnică a autovehiculelor.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 5000 de lei. De asemenea, au fost reținute 10 certificate de înmatriculare.