Valeriu Traian Frenţiu este unul dintre cei şapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice exterminați de regimul comunist și care au fost beatificaţi pe 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, de către Papa Francisc.
Pe 1 decembrie 1948, Biserică Română Unită cu Roma Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii, prin Decretul 358, de către regimul comunist, după ce, anterior, toți episcopii fuseseră arestați pentru că refuzaseră să își renege credința și să se alăture bisericii ortodoxe. Cel mai în vârstă dintre aceștia era Valeriu Traian Frențiu, episcop de Oradea, născut la Reșița în 1875. Cu toții au fost torturați și au murit în închisori și în lagăre improvizate în mănăstirile unde au fost ținuți în izolare între 1950 și 1970, iar pe 2 iunie 2019 au fost beatificați de către Papa Francisc, pe Câmpia Libertății de la Blaj. Fericitul Valeriu Traian Frențiu a murit pe 11 iulie 1952, în celula 44 din Penitenciarul Sighet. A fost înmormântat în Cimitirul săracilor din Sighet, într-un loc rămas necunoscut până în zilele noastre.
Cei șapte episcopi mărturisitori ai credinței sub regimul comunist, uciși „in odium fidei” – din ură față de credință, care au fost beatificați de către Papa Francisc sunt: Valeriu Traian Frențiu (1875 – 1952); Vasile Aftenie (1899 – 1950); Ioan Suciu (1907 – 1953); Tit Liviu Chinezu (1904 – 1955); Ioan Bălan (1880 – 1959), Alexandru Rusu (1884 – 1963) și cardinalul Iuliu Hossu (1885 – 1970)