Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că în ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 78 noi cazuri de coronavirus.
Bilanţ COVID-19 din 22 iulie 2021. Până astăzi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.953 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.047.000 de pacienți au fost declarați vindecați.
„În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 78 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 16 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 34.264 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 21.07.2021 (10:00) – 22.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 4 decese (3 bărbați și 1 femeie), al unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Bihor, Botoșani, Cluj și Iași.
Dintre cele 4 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 253.
Dintre acestea, 33 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat 8.590.181 de teste RT-PCR și 1.719.898 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.666 de teste RT-PCR (5.614 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.052 la cerere) și 13.075 de teste rapide antigenice.