Marți, 8 decembrie 2020, de sărbătoarea „Neprihănita Zămislire”, Sfântul Părinte Papa Francisc a stabilit, prin scrisoarea apostolică „Patris corde”, un an închinat sfântului Iosif. Scrisoarea a fost publicată la 150 de ani de când Papa Pius al IX-lea îl proclama pe sfântul Iosif patron al Bisericii Universale, la 8 decembrie 1870.
În acest an, mai ales pe fundalul crizei provocate de pandemia de covid-19, întreaga Biserică este invitată de Episcopul Romei să mediteze la figura tatălui ocrotitor al lui Isus, figură foarte iubită de poporul creștin, întrucât în evanghelii este descris ca fiind iubitor, umil, tandru, un tată care participă la planul de mântuire al omenirii prin acceptarea voinței lui Dumnezeu.
Om simplu, tâmplar de meserie, Iosif este deschis să accepte în viața sa evenimente pe care nu le înțelege și astfel devine ocrotitorul lui Isus și al Mariei, iar mai târziu va deveni ocrotitorul întregii Biserici.
Papa ne invită în acest an să-l implorăm pe Sfântul Iosif și a-i cere cel mai mare dar, darul convertirii și a publicat o rugăciune la finalul scrisorii:
Bucură-te, ocrotitor al Mântuitorului
și soț al Fecioarei Maria.
Ție ți l-a încredințat Dumnezeu pe Fiul său;
în tine Maria și-a pus încrederea;
cu tine Cristos a devenit om.
O, Fericite Iosife, fii tată și pentru noi,
și călăuzește-ne pe drumul vieții.
Dobândește-ne har, milostivire și curaj
Și apără-ne de orice rău. Amin.