Arhimandritul Serafim – cu numele de botez „Ştefan”, s-a născut la data de 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni, de lângă Rohia. La vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952 a intrat în obştea Mănăstirii Rohia, fiind primit de către stareţul de atunci Protosinghelul Justinian Chira, cel ce avea să fie viitorul Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului.
După un noviciat de trei ani, când a îndeplinit diferite ascultări, la 20 iulie 1955 a fost tuns în monahism primind numele de „Serafim”. În luna martie a anului 1957 a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Colan al Clujului, slujind la mănăstire până în anul 1959. Din anul 1959, după Decretul 410, până în 1971 a slujit ca preot în Parohiile Cupşeni, Băiuţ şi Costeni. În anul 1971 a revenit la mănăstirea de metanie, iar în anul 1973 a fost numit stareţ al Mănăstirii Rohia, până în anul 1984 când, din motive de sănătate.
Amintim faptul că preacuvioşia sa a fost cel care în anul 1980 l-a primit pe Nicu Aureliu Steinhardt în obştea mănăstirii şi l-a călugărit, la 16 august 1980 cu numele de „Nicolae”.
Părintele Serafim Man a absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca şi a fost licenţiat al Institutul Teologic Universitar din Sibiu, promoţia 1979.
La data de 6 decembrie 1973, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, a fost hirotesit Protosinghel, iar la 15 august 1982, de hramul mănăstirii, a fost ridicat la rangul de Arhimandrit. În luna noiembrie a anului 2010, la împlinirea vârstei de 75 de ani, a primit titlul de Cetăţean de onoare al Oraşului Târgu Lăpuş. La 27 decembrie 2012, de sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Părinte Iustin i-a conferit în semn de preţuire şi respect „Crucea Voievodală Maramureşană”.
Părintele Serafim Man a fost cel care l-a primit în obştea monahală de la Rohia, pe Preasfinţitul Părinte Iustin, în anul 1976. De sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Stefan, a fost ultima dată când a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie fiind împărtăşit de către Preasfinţitul Părinte Episcop Justin Sigheteanul.
După ani de suferinţă, dar fără să stea nici măcar un ceas pe pat, marți, 12 februarie 2013, s-a stins ca o lumânare ce a ars cu credinţă jertfelnică, cu dragoste faţă de Dumnezeu, de mănăstire şi faţă de tot poporul cel dreptcredincios, s-a mutat la Hristos-Domnul.
A fost cu adevărat un om al rugăciunii şi al cărţii, cu chip de înger. A iubit biserica, rugăciunea şi Sfânta Liturghie. Iubirea și bucuria cea mai mare era slujirea Sfintei Liturghii şi a Tainei Sfântului Maslu. A fost duhovnicul monahilor şi a monahiilor de la Mănăstirile Rohia, Rohiiţa, Lăpuşul Românesc, Căşiel, Dobric, Habra, Breaza, a sutelor de preoţi şi a credincioşilor din toată ţara, dar şi a Înaltpreasfintitului Arhiepiscop Justinian care s-a mărturisit la preacuvioşia sa pentru ultima dată în urma cu şapte zile înainte de a trece la Domnul.
Cu timp şi fără timp, în plină zi şi în miez de noapte a fost la dispoziţia credincioşilor, tuturor dându-le cuvânt de mângâiere şi întărire în credinţă, exemplu al minunii lui Dumnezeu fiind însuşi Preacuvioşia sa, mărturie despre modul cum Dumnezeu l-a vindecat de cumplita boala de care a suferit şi l-a ţinut între noi timp de 30 de ani.
A publicat următoarele cărţi, multe predici și omilii în revistele teologice.
A fost preocupat mereu de îmbunătăţirea stării patrimoniale şi materiale a Mănăstirii Rohia. Dintre realizările sale amintim: construirea „Casei cu Paraclis”, „Casei Poetului”, „Altarului de vară”, aducţiunea apei la mănăstire, introducerea curentului electric, construirea drumului de acces la mănăstire, zidurile de susţinere din incinta mănăstirii etc. A condus lucrările şi a lucrat efectiv cu mâinile şi braţele la toate acestea.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin: „Toate aceste activități și încercări au epuizat forța fizică a părintelui Serafim şi s-a îmbolnăvit, în 1983, după 10 ani de stăreție, şi a fost descoperit ca având un cancer galopant, iar medicii, după mai multe încercări, l-au trimis acasă, ca obștea mănăstirii să se pregătească pentru înmormântare. Eu eram seminarist în ultimul an, în 1983, în anul V de seminar şi frate al acestei mănăstiri şi am fost martor la tot ce s-a petrecut. Părintele Serafim, cu o credință puternică şi fermă, cu o rugăciune neîncetată şi cu încredere în ajutorul şi ocrotirea Maicii Domnului, s-a rugat la Icoana Făcătoare de minuni pe care o are Mănăstirea Rohia, care este deosebită, în felul ei, este Maica Domnului îndurerată sau îndoliată, lângă Cruce. Şi s-a petrecut minunea cea mare, în sensul că a supraviețuit tuturor predicțiilor sau așteptărilor medicilor, a depășit știința şi a biruit cancerul. A mai trăit 30 de ani pentru că Dumnezeu avea nevoie de el ca să fie părinte povățuitor al nostru, al celor tineri care am venit la mănăstire şi pe care ne-a primit şi al credincioșilor care cercetau şi cercetează mănăstirea în număr foarte mare. Așa că de la 48 de ani a făcut 78 de ani. A mai trăit încă 30 de ani şi a plecat de moarte firească, având sfârșit creștinesc în această mănăstire, iubit şi cinstit de părinți şi de credincioșii care o cercetează!”.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
– Servicii de creare site web
