În urmă cu 90 de ani avea loc, la Baia Mare, una dintre procesiunile de referință din istoria orașului, cu semnificații atât în plan ecleziastic, cât și în cel social: instalarea episcopului dr. Alexandru Rusu în fruntea Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului. Voi încerca, în rândurile următoare, să creionez evenimentul, pe baza surselor documentare pe care le-am avut la dispoziție: presa vremii și documentele de arhivă păstrate.
Numit episcop al Maramureșului prin bula papală emisă de către Pius al XI-lea la 16 octombrie 1930, după agrementul dat de către autorităţile române, Alexandru Rusu a depus, la 25 noiembrie 1930, jurământul de fidelitate în faţa regelui României, Carol al II-lea, după formula stabilită în articolul VI al Concordatului.
La 30 ianuarie 1931 s-a desfășurat consacrarea ca episcop în Catedrala mitropolitană din Blaj, solemnitatea fiind oficiată de către mitropolitul Vasile Suciu, episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu şi episcopul Lugojului, Alexandru Nicolescu. (cf. Virgil Bălibanu, „Consacrarea şi întronizarea Prea Sfinţiei Sale Dr. Alexandru Rusu, primul episcop al Maramureşului”, în „Curierul Creştin. Organ oficial al Eparhiei de Cluj-Gherla cu un adaos neoficial”, anul XIII, nr. 4/15 februarie 1931, p. 28)
Presa vremii a acordat spaţii largi descrierii evenimentului de la Blaj, insistând atât pe simbolistică – Alexandru Rusu devenea „primul episcop al celei mai noi eparhii”, cât şi pe descrierea cronologică a solemnităţilor şi a participanţilor.
Sâmbătă, 31 ianuarie 1931, episcopul Alexandru Rusu a plecat, însoţit de episcopul Iuliu Hossu, spre noua eparhie. După un scurt popas la Cluj și, ulterior la Gherla, duminică, 1 februarie 1931, ierarhii au plecat spre Baia Mare, la sosirea trenului în gara din oraș (ora 14,30), peste 10.000 de oameni își așteptau ierarhul (cifra este avansată în reportajul publicat de „Unirea Poporului”, Blaj, an XIII, nr. 6/8 februarie 1931, p. 2), salutul de bun venit fiind rostit, în numele autorităţilor şi al cetăţenilor, de către dr. Victor Pop, respectiv de dr. Gavril Oşianu, în numele A.G.R.U.-lui. Ierarhul i-a asigurat de dragostea pe care le-o poartă tutoror, făgăduindu-le că va face tot ce îi stă în puteri pentru ca noua eparhie să devină „un mărgăritar de mare preţ în diadema bisericii Domnului” (Cf. „Unirea”, Blaj, nr. 6/7 februarie 1931, p. 2).
Cei doi episcopi, însoţiţi de numeroşii oaspeţi, „în aclamaţiile mulţimii electrizate” s-au îndreptat înspre catedrala episcopală, fiind întâmpinaţi de protopopul Alexandru Breban (ctitorul bisericii devenită în iunie 1930, catedrală) şi de 150 de preoţi. Comitetul care a organizat festivităţile a fost condus de acelaşi cleric, programul fiind structurat astfel încât să marcheze „actul istoric” al intrării oraşului Baia Mare pe harta localităţilor în care existau reşedinţe episcopale (Arhivele Naționale-Serviciul Județean Maramureş, Fond „Primăria oraşului Baia Mare”, dosar nr. 376/1931, f. 37).
Presa locală a fost cucerită de la început de personalitatea primului ierarh greco-catolic al Maramureşului pe care l-a caracterizat „preot zelos, profesor erudit, sfetnic al celui dintâi Arhiereu al Bisericii Unite, orator de marcă, scriitor bisericesc recunoscut, plin de forţă, energie şi voinţă” („Baia Mare,” nr.1/8 februarie 1931, p. 2).
Luni, 2 februarie, zi cu semnificaţii deosebite („Întâmpinarea Domnului”), s-a desfăşurat punctul culminant al manifestărilor, odată cu instalarea noului episcop în catedrală, în cadrul Liturghiei Arhiereşti săvârşită de episcopul Iuliu Hossu în prezenţa a 150 de preoţi şi a câtorva mii de credincioşi (localnici, săteni din împrejurimile oraşului, dar şi maramureşeni „cu sumane miţoase”), cei mai mulţi rămași în afara lăcaşului devenit neîncăpător („Unirea”, nr. 6/7 februarie 1931, p. 2).
Au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor centrale (colonelul Grigorescu, adjutant regal, reprezentantul regelui Carol al II-lea, Emil Haţieganu, ministrul muncii, sănătății și ocrotirii sociale, Ghiţă Pop, subsecretar de stat la ministerul instrucţiunii publice şi cultelor) şi locale (primari, prefecţi ai judeţelor învecinate), dar şi ai cultelor. După liturghie, episcopul Iuliu Hossu, într-o „cuvântare ce stoarce torente de lacrimi, îşi ia adio de la păstoriţii săi de până aci, ca să recomande dragostei lor pe noul mire al diecezei” („Unirea”, nr. 6/7 februarie 1931, p. 2). Este practic momentul final al transferului jurisdicţiei eparhiale dinspre administratorul apostolic temporar înspre titularul demnităţii episcopale.
Au fost apoi citite bula papală de numire a noului episcop (de către dr. George Bob) şi decretul regal de recunoaştere (dr. Virgil Bălibanu), noul ierarh Alexandru Rusu reliefând, cu spontaneitate, rostul vieţii sale, respectiv „mărirea lui Dumnezeu, binele neamului şi a bisericii, în perfectă supunere faţă de Pontificele roman şi de Capul ţării.” Binecuvântarea de final a încheiat partea ecleziastică a programului zilei, episcopul preluând, de drept şi de fapt, conducerea eparhiei („Unirea”, nr. 6/7 februarie 1931, p. 2).
A urmat, la reşedinţa episcopală, întâlnirea slujitorilor altarelor (peste 250, conform surselor documentare) cu cei doi ierarhi, de la episcopul Iuliu luându-şi rămas bun, iar episcopului Alexandru urându-i bun venit. Programul a cuprins apoi mai multe momente festive, în sala de recepţii a Primăriei oraşului arhiereii primind salutul reprezentanților Bisericii Ortodoxe (protopopul Alexiu Latiș) și Romano-Catolice (preotul Szabó), a autorităţilor (dr. Valer Moldovan), după care a urmat vizitarea expoziţiei de pictură a Şcolii de Bele Arte, Baia Mare fiind, încă din anul 1896, locul în care se constituise un remarcabil centru de artă cunoscut sub numele „Şcoala de pictură de la Baia Mare”.
După recepţii au urmat mesele festive, un banchet desfăşurându-se la Casina Română, iar unul la restaurantul Hotelului „Ştefan Vodă” (hotel devenit ulterior „Minerul”), numărul participanţilor fiind estimat la peste 600. Concertul susţinut de Societatea Corală din Baia Mare a încheiat festivităţile a căror amintire, considera reporterul, „nu se vor şterge niciodată din mintea celor ce au luat parte la ele.” („Unirea”, nr. 6/7 februarie 1931, p. 3).
Se finalizau astfel procedurile legale, laice şi ecleziastice, prevăzute pentru ca noul ierarh să-şi preia, de fapt şi de drept, eparhia. Credincioşii din Sătmar şi Maramureş, care formau cel mai compact bloc confesional greco-catolic din România, aveau, în sfârşit, episcopul locului.
Oraşul Baia Mare (atunci în județul Sătmar) a fost ales reşedinţă a eparhiei al cărei nume îl dădea cealaltă regiune, Maramureşul. Nici o altă eparhie unită nu purta numele unei zone, ci doar al oraşului în care se afla sediul său. Era un alt element care individualiza noua structură în contextul mitropoliei blăjene. Iar faptul că primul său ierarh era profund ataşat tradiţiei Blajului, pe care o cunoştea ca nimeni altul, constituia o garanţie că noua eparhie avea să-și îndeplinească misiunea pentru care a fost creată.
Mai multe detalii despre evenimentul din 2 februarie 1931 pot fi găsite în cartea „Eparhia Greco-Catolică a Maramureșului în timpul păstoririi Episcopului dr. Alexandru Rusu (1931-1948)”, pe care am publicat-o în anul 2019 la Editura Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, p. 104-112.
Sursa facebook / Viorel Rusu
– Servicii de creare site web
