A fost publicat, la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare, albumul „Biserici de lemn din Maramureș”. Colecția descrie în imagini și puțin text, în limba română și engleză, patria bisericilor de lemn, aducând în lumină cincisprezece locașuri de cult însemnate pentru Eparhia de Maramureş.
„Acest album am dori să fie un dar al Eparhiei noastre greco-catolice pentru toți doritorii și căutătorii de autentic și frumos, pentru dumneavoastră, cei ce răsfoiți aceste pagini și vă veți lăsa introduși prin imagini în povestea unei realități ecleziale și spirituale bogate și ziditoare”, citim în Cuvântul Preasfințitului Vasile Bizău din deschiderea volumului.
Introducerea este scrisă de Dr. Mirela Ana Barz – director al Muzeului Maramureșean Sighetu Marmației, care numește bisericile de lemn maramureșene „una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul nostru”.
Lăsăm doritorii să descopere singuri tărâmul de poveste îi va introduce albumul atunci când îl răsfoiesc și descoperă astfel țara bisericilor de lemn.
Volumul a fost publicat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș și îngrijit de pr. George Nicoară – Departamentul pentru Cultură. Poate fi achiziționat de la Biroul Contabilitate al Episcopiei (Str. Vasile Lucaciu 50).