Sâmbătă, 5 octombrie a.c., a avut loc pelerinajul la Máriapócs (Ungaria), care se organizează anual în prima sâmbătă a lunii octombrie. Au fost prezenți peste 350 de pelerini însoțiți de 18 preoți, din parohii greco-catolice de pe raza județelor Satu Mare și Maramureș. Acestora li s-au adăugat un grup de pelerini din protopopiatul de Blaj.
Ziua a început în sala de conferințe a Casei Pelerinului de pe lângă sanctuarul Marian, cu o cateheză ținută de părintele protopop de Blaj, Cristian Rus.
După ce a făcut o scurtă istorie a locului, amintind faptul că, pe lângă importanța devoțională legată de icoana Preacuratei, Máriapócs are și o însemnătate istorică pentru Biserica Greco-Catolică română, deoarece în acest loc a fost hirotonit ca tânăr preot Inocențiu Micu Klein (27 septembrie 1729), iar Pentru Pavel Aron a primit aici hirotonirea episcopală (1 septembrie 1752). Cateheza a avut ca temă redescoperirea iubirii milostive a lui Dumnezeu, pornind de la pilda Fiului Risipitor.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele Vicar General Florin Fodoruț, împreună cu părinții protopopi Emil Gîrboan, Eduard Fischer, Cristian Rus și ceilalți preoți prezenți. În cuvântul de învățătură, părintele Vicar a vorbit, pornind de la evanghelia zilei – Chemarea lui Levi – despre cum urmarea lui Isus creează premisele spirituale ca omul să își schimbe „părerea” despre Dumnezeu și astfel să poată alunga din sufletul său frica ancestrală care îl face să se ascundă de Ziditorul său.
Mulți dintre cei prezenți s-au Spovedit, s-au cuminecat și au înălțat rugăciuni fierbinți către Maica Domnului.
„Acesta este al doisprezecelea an în care pelerinii își îndreaptă pașii în grupuri organizate spre sanctuarul Marian. Ce se poate observa este faptul că numărul lor crește de la an la an. Acesta e un semn că omul, și în epoca noastră, caută cu dinadinsul astfel de locuri de har, unde rugăciunea personală și liturgică, reflecția pe marginea credinței și împreuna-simțire în Biserică se întrepătrund tainic spre folosul fiecăruia și spre zidirea Trupului viu al Bisericii”, a declarat în urma pelerinajului părintele Vicar General Florin Fodoruț, care este și inițiatorul pelerinajului.
Biroul eparhial de presă
Pe cine interesează….