Venerabilul veteran de război colonel (rtr) Petru Coca s-a stins din viață în această noapte, la vârsta de 93 de ani. Membru marcant al conducerii Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Filiala “Bogdan-Vodă” Maramureș, col. (rtr) Petru Coca s-a născut la data de 13.05.1928 și a participat la luptele crâncene pentru eliberarea Ardealului încă de pe când era „copil de trupă”. Atrocitățile războiului și viața grea ce a urmat după terminarea războiului și apoi anii comunismului nu au reușit să-i distrugă frumusețea sufletească, demnitatea și spiritul de camaraderie format pe front.
Deși a avut o viață grea, ca toți veteranii de război, de altfel, Col. (rtr) Petru Coca a fost activ după pensionare încă 30 de ani, venind zi de zi la sediul ANVR Maramureș unde se ocupa de contabilitatea și conducerea asociației alături de ceilalți veterani. Un spirit erudit, un patriot adevărat, acesta a participat, alături de colegii din C.M.J. Maramureș, la promovarea carierei militare în unitățile de învățământ maramureșene. Prețuia istoria și era fericit să o împărtășească și tinerei generații pe care o iubea necondiționat. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Glorie eternă veteranilor de război!
Text: pcc Onea Mariana
Foto: plutonier major Herman Daniel-Radu