Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 10.05.2021, Hotărârea prin care a fost actualizată lista statelor și zonelor considerate de risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc, de acolo, în România.
A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat pentru care se impune carantina la sosirea în România. Grecia, Turcia sau Italia rămân pe „lista galbenă”.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat noua listă cu țările care au un risc epidemiologic ridicat.
Cei care vin din aceste zone trebuie să intre în carantină la domiciliu sau la locaţia declarată pentru o perioadă de 14 zile.
Lista cuprinde următoarele țări: Cipru, Uruguay, Bahrain, Maldive, Seychelles, Capul Verde, Turcia, Suedia, Argentina, Coația, Puerto Rico, Andorra, Olanda, Lituania, Franța, Costa Rica, Mongolia, Columbia, Kuweit, Slovenia, Paraguay, Chile, Letonia, Anguilla, Serbia, Georgia, Belgia, Luxemburg, Estonia, Qatar, Brazilia, India, Muntenegru, Bermuda, Iran, Oman, Germania, Peru, Palestina, Ungaria, Austria, Aruba, Elvetia, Ucraina, Cehia, Canada, Italia, Polonia, Grecia, Liechtenstein, Armenia, Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Macedonia de Nord, Liban, Irak, Iordania, Spania, Statele Unite ale Americii, Kosovo, Bosnia si Herțegovina, Tunisia, Guyana, Azerbaidjan, Kazahstan, Bahamas, Curaçao, Belarus, Trinidad si Tobago, Danemarca, Nepal, Monaco, Suriname, Ecuador, Bolivia și Africa de Sud.
Excepții de la măsura de carantinare
Reamintim că de la măsura de carantinare pentru persoanele care sosesc din aceste state sunt prevăzute mai multe excepții. Astfel, nu va fi instituită carantina pentru persoanele care sosesc în România din aceste zone dacă:
– au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doze și au trecut cel puțin 10 zile de la data acesteia până la data intrării în România ;
– au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (ex : test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară) și au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.
– rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) şi prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional.