Ne apropiem de alegerile parţiale care vor avea loc în două dintre oraşele din Maramureş aproape de jumătatea lunii viitoare. Primii paşi pentru organizarea acestor alegeri au fost făcuţi deja prin alegerea preşedintelui Biroului Electoral Judeţean.
În data de 8 mai, în şedinţă publică, vicepreşedintele Tribunalului Maramureş a procedat la desemnarea, prin tragere la sorţi, a preşedintelui şi locţiitorului Biroului Electoral Judeţean înfiinţat pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale din data de 11 iunie 2017.
În conformitate cu rezultatul tragerii la sorţi, în funcţiile de preşedinte şi locţiitor al preşedintelui Biroului Electoral Judeţean au fost desemnaţi, din rândul judecătorilor în exerciţiu ai Tribunalului, Simon Ligia Ramona Mihaela, judecător în cadrul Secţiei penale şi respectiv Verdeş Alexandru Lucian, judecător în cadrul Secţiei I civile.
Rezultatul tragerii la sorţi a preşedintelui Biroului Electoral Judeţean şi a locţiitorului acestuia a fost comunicat Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş şi Autorităţii Electorale Permanente – Biroul Judeţean Maramureş.